Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale achiziționează construcții ușoare din elemente modulare pentru a putea caza familii sinistrate. Pe baza acordului-cadru, Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale va beneficia, în funcție de necesități de maxim 6239 buc. construcții ușoare din elemente modulare.

Ce județe vor beneficia de aceste locuințe


Construcțiile ușoare din elemente modulare vor fi livrate unităților teritoriale subordonate ANRSPS din județele: Ialomița, Bacău, Neamț, Sibiu, Ilfov, Caraș-Severin și Argeș.
Astfel de unități de cazare vor ajunge, dacă este nevoie în comuna Polodeni, județul Neamț, un număr de maxim 777 bucăți. În comuna Orbeni, județul Bacău vor ajunge maxim 835 bucăți. În Dridu, județul Ialomița vor fi furnizate maxim 780 bucăți. Pentru Sibiu au fost alocate 777 bucăți de locuințe modulare. În Popești-Leordeni, județul Ilfov vor ajunge 1390 bucăți. La Caransebeș, județul Caraș-Severin vor fi furnizate 900 de bucăți. Pentru Curtea de Argeș, județul Argeș au fost alocate 780 de bucăți.

Valoarea totală estimată a acordului cadru este de minim 7,1 milioane de lei, fără TVA, adică 1,4 milioane de euro, plus TVA. Valoarea maximă a acordului cadru este de 187,1 milioane de lei, fără TVA, adică 37,8 milioane de euro, plus TVA. Estimarea cantităților ce urmează a fi solicitate pe durata acordului-cadru este de minim 239 bucăți și de maxim 6.239 bucăți.


Durata acordului-cadru este de 4 ani. Garanția acordată este de minim 24 de luni de la data recepției. Durata medie de viață este de minim 10 ani de la data recepției.
Criteriul de atribuire al contractului este de cel mai bun raport calitate-preț. Prețul ofertei are o pondere de 85%. Componența tehnică reprezentată de coeficientul de transfer termic al pereților exteriori are o pondere de 15%.

Operatorii economici care urmează să depună ofertele trebuie să facă dovada furnizării de produse similare în ultimii 3 ani, în valoare cumulată de cel puțin 67 de milioane de lei, fără TVA. Termenul limită pentru depunderea ofertelor este 7 iunie 2022.

Leave a comment

Lasă un răspuns Anulează răspunsul