Banii din PNRR primiți până acum de România sunt investigați de Kovesi
Banii din PNRR primiți până acum de România sunt investigați de Kovesi

Banii din PNRR primiți până acum de România sunt sub o investigație a Parchetului European, condus de Laura Codruța Kovesi. Sunt deja trei anchete în derulare cu privire la aceste fonduri, a spus Kovesi.

„Pentru noi, toate fondurile care au fost alocate în cadrul acestui fond denumit în România PNRR este o prioritate pentru toți procurorii care lucrează în Parchetul European. Sume de bani sunt foarte mari și noi trebuie să fim convinși că aceste sume se vor cheltui în conformitate cu procedurile, într-un mod corect și transparent”, a afirmat Laura Codruța Kovesi pentru Euronews, potrivit B1TV.

Procurorul șef european a precizat că numărul de anchete va crește în România dar și în celelalte state UE:

„În România avem deja trei anchete în derulare care vizează aceste fonduri. Cu siguranță că numărul acestor anchete nu va crește nu doar în România, dar și în celelalte state membre pentru că fondurile au început deja să fie alocate și să meargă către statele membre.

Nu suntem singurii care suntem cu ochii pe aceste fonduri pentru că și mafia și grupurile organizate se uită spre aceste fonduri și încearcă să fraudeze și să acceseze ilegal aceste fonduri.

Este o prioritate pentru noi și urmărim cu foarte mare atenție ce se întâmplă în zona cheltuirii acestor sume de bani. Este o obligație a autorităților române să se asigure că acești bani sunt cheltuiți în conformitate cu legea. Avem autorități de management, ministere, autorități care fac audit”, a mai spus Codruța Kovesi.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *