viktor orban 1

Benzina și motorina vor fi mai scumpe pentru români, în Ungaria. Toate mașinile străine care alimentează în această țară vor plăti mai mult decât ungurii, a decis cabinetul condus de Viktor Orban, după ce benzinăriile fuseseră luate cu asalt de mașini înmatriculate în alte țări, din cauza prețurilor mai mici, controlate de stat.

Doar persoanele care au maşini cu numere de Ungaria vor putea alimenta la benzinăriile din ţară cu combustibil la preţ redus, a anunțat joi seară ministrul care conduce Cancelaria Prim-ministrului, Gergely Gulyás.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă la Budapesta, iar măsura intră în vigoare de vineri, conform MTI, preluat de B1TV.

Ministrul a spus că în Ungaria se poate alimenta cel mai ieftin dintre restul țărilor din Europa, iar acest fapt a condus spre un turism al carburanţilor, mai ales în zona de frontieră, care ameninţă deja aprovizionarea.

Ministrul a declarat că se face abuz de faptul că Ungaria menține un preţ de 480 de forinţi, pe când în Europa preţurile sunt între 700 şi 900 de forinţi (1,81-2,33 euro).

Ministrul a specificat că pentru a evita abuzurile, începând din 27.Mai.2022 , doar maşinile înmatriculate în Ungaria vor putea alimenta la preţul de 480 de forinţi.

Pentru persoanele străine care doresc să alimenteze la benzinăriile din Ungaria, prețul va fi cel al pieței.

Prețurile la benzină și motorină în Ungaria au fost plafonate la 480 de foriți per litru. Astfel că, la un curs de 0.0132 lei per forint, înseamnă 6,33 lei per litru de motorină și benzină

Șoferii din România trec granița în Ungaria, pentru benzină

Reamintim că, tot mai mulți români merg să ia combustibil din Ungaria, deoarece prețul pentru motorina este chiar și cu 3 lei mai puțin în țara vecină, iar unii șoferi spun că fac o economie considerabilă.

În ceea ce privește distanța pe care o au de parcurs șoferii pentru a ajunge la prima benzinărie in Ungaria de la Punctul de Trecere a Frontierei este de 5 km. Diferența de preț la un plin este de 2-3 lei per litru. Șoferii spun că economisesc destui bani la fiecare plin de carburant. În benzinăria din primul oraș din Ungaria, una din cinci mașini este cu numere de România.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *