Breaking Bad de România, un fost oficial român a traficat metamfetamină
Breaking Bad de România, un fost oficial român a traficat metamfetamină

Breaking Bad de România, așa poate fi numit un fost oficial român care a fost ridicat de DIICOT pentru legăturile cu o grupare transfrontalieră de producție de metamfetamină. Substanțele folosite la droguri erau fabricate inițial sub forma unor medicamente din care apoi erau extrase în laboratoare ultramoderne, clandestine.

Oficialul acuzat că făcea parte din rețeaua de trafic de droguri este Laurenţiu Huică, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente din România, potrivit B1TV, iar alturi de acesta mai este cercetat un alt cetățean român și alți cetățeni străini. Un om care pare obișnuit dar în realitate este mare producător de metamfetamină este și subiectul celebrului serial american Breaking Bad, difuzat și în România.

Procurorii DIICOT au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cetățeni români, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, punerea pe piață a substanțelor clasificate ca precursori, în formă continuată, și complicitate la trafic intern de droguri mare risc.

Aceștia ar fi ajutat la producerea a 4,7 tone de metamfetamină în cadrul unei rețele transfrontaliere, au transmis procurorii DIICOT într-un comunicat.

În cauză s-a reținut faptul că, în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, cei doi inculpați împreună cu cetățeni străini (cehi, slovaci, polonezi, lituanieni) au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier care a acționat pe teritoriul mai multor state din spațiul Uniunii Europene, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și România, în scopul scoaterii din circuitul legal a precursorilor efedrină și pseudoefedrină, menționați în Tabelul IV din Legea nr. 143/2000, pentru a sprijini producția de metamfetamină în laboratoare clandestine de pe teritoriul Poloniei și Cehiei.

Ca paravan a fost folosită o societate românească cu capital integral privat, înființată în cursul anilor ’90, având ca obiect de activitate producția de medicamente, al cărui asociat și administrator este unul dintre inculpați.

Rolul societății din România a fost de a achiziționa precursorii și de a-i îngloba sub forma unui medicament, după o formulă care să permită dizolvarea și extragerea rapidă în laboratoare clandestine unde erau folosiți la producția de metamfetamină.

Precursorii au fost încorporați în două produse farmaceutice, comprimate de 50 și 120 de miligrame de efedrină și pseudoefedrină, unul dintre acestea fiind înregistrat ca medicament autorizat doar în România (nefiind autorizat în niciun alt stat din Uniunea Europeană), fără a fi obținută autorizația de export.

În ceea ce privește cel de-al doilea produs, societatea românească nu deținea autorizație de producție și punere pe piață în România sau în țările din Uniunea Europeană. Comprimatele respective nu au fost livrate către spitale sau farmacii din România.

Modul inteligent în care materia primă era produsă în România

Comprimatele produse în România au fost expediate către societăți din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania, care le achiziționau, fără a deține autorizație de punere pe piață în statele respective, însă nu au ajuns la destinația declarată, ci în diverse locații situate pe teritoriul Poloniei, de unde au fost preluate de către un membru al grupului infracțional organizat, cetățean polonez.

Pe teritoriul Poloniei, livrările au fost fracționate în cantități mai mici și trimise în Republicile Cehă și Slovacă, unde au fost distribuite către laboratoarele în care se extrăgeau precursorii pentru producția ilicită de metamfetamină.

Au mutat droguri de 468 de milioane de euro

Majoritatea laboratoarelor clandestine de producție a metamfetaminei, identificate pe teritoriul Cehiei și Poloniei, foloseau ca materie primă comprimatele produse în România. Pentru împiedicarea descoperirii activității infracționale, locațiile în care erau improvizate laboratoarele și împrejurimile acestora au fost păzite de membrii grupului infracțional organizat.

Prin utilizarea ”metodei cehe” de producție a metamfetaminei în laboratoare clandestine, dintr-un kilogram de clorhidrat de efedrină/pseudoefedrină se obțineau aproximativ 0,70 kilograme de metamfetamină.

În perioada menționată, membrii grupului infracțional au organizat transportul și livrarea către societățile achizitoare a unui număr de 168.788.870 de comprimate în care au fost înglobați, prin fabricare, precursorii efedrină și pseudoefedrină (aproximativ 6,7 tone clorhidrat de efedrină), din care se putea produce o cantitate totală de aproximativ 4,7 tone de metamfetamină, drog de mare risc menționat în Anexa II la Legea nr. 143/2000.

Prețul unui kilogram de metamfetamină este de aproximativ 40.000 de euro la vânzarea en gros, iar pentru un gram de metamfetamină, prețul de vânzare este cuprins între 70 și 100 de euro. Raportat la aceste prețuri, valoarea drogurilor obținute prin procesarea precursorilor exportați din România este cuprinsă între 187 de milioane de euro (la vânzarea per kilogram) și 468 de milioane de euro (la vânzarea per gram).

Societatea producătoare din România, al cărui administrator și acționar este unul din inculpați, a realizat, în perioada de acțiune a grupului infracțional, un număr total de 97 livrări către societăți din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania.

Astfel, în perioada ianuarie 2021 – februarie 2023, cei doi inculpați au organizat producția, depozitarea, livrarea, transportul, distribuirea către 7 societăți farmaceutice din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania de comprimate ce conțin substanțe clasificate (precursori – substanțe ce creează dependență), pentru care companiile, cu excepția a două dintre ele, nu dețineau licență și autorizații de punere pe piață înregistrate la autoritățile naționale competente, prevăzute de reglementările naționale și europene în materie.

În cursul zilei de 02.03.2023, Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați.

În cursul urmăririi penale, în vederea documentării activității infracționale, a fost constituită o echipă comună de anchetă (JIT) între România (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală) și autoritățile judiciare din Polonia, Slovacia și Cehia, activitățile fiind desfășurate cu sprijinul EUROJUST și EUROPOL. De asemenea, EUROJUST a organizat trei întâlniri de coordonare și a oferit suport în desfășurarea anchetei penale în statele implicate.

Cu ocazia perchezițiilor efectuate în România la data de 01.03.2023, au fost indisponibilizate aproximativ 3 tone de precursori din categoria I, mai multe loturi de medicamente și suma de aproximativ 600.000 de euro, fiind identificate mai multe înscrisuri de interes în cauză.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *