Ludovic Orban promite proiectul de buget pe 2021, care să fie votat însă de următorul Parlament ales pe 6 decembrie

Bugetul pentru 2021 va fi elaborat de actualul Guvern, dar ar trebuie să fie votat de următorul parlament ales, spune Ludovic Orban. Sunt însă șanse pentru a fi adoptat până la finalul anului 2020, consideră premierul României.

„Noi întocmim proiectul de buget. Sigur că aş prefera ca bugetul să fie votat de Parlamentul ales pe 6 decembrie, pentru că el va reflecta voinţa actuală, împrospătată a românilor, va fi o oglindă fidelă a Parlamentului ales, a opţiunilor politice actuale ale românilor. Şi chiar dacă noi întocmim proiectul de buget, dorinţa noastră este ca el să fie dezbătut de către Parlamentul nou ales”, a spus Orban la Digi24.

Ultima perioadă pentru acest an în care poate fi dezbătut bugetul pentru 2021 este cea dintre Crăciun și Anul Nou, a mai spus premierul.

„Eu cred că Parlamentul, dacă se mobilizează, poate să dezbată şi să adopte bugetul până la sfârşitul anului, astfel încât să nu fim nevoiţi să intrăm în anul viitor fără buget, pentru că există perioada între Crăciun şi Anul Nou în care Parlamentul poate fi convocat şi poate dezbate legea bugetului de stat şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat”, a spus Ludovic Orban.

Ultimele știri

Ciucu anunță măsuri la STB: „Avem aproximativ 250 de economiști și 200 de directori și șefi. Ne costă cât două oraşe Brașov”

Primarul general al Bucureștiului, Ciprian Ciucu, a anunțat măsuri...

Trump anunță că va decide curând asupra noilor livrări de arme pentru Taiwan, după avertismentele Chinei

Președintele Donald Trump a anunțat că va decide „foarte...

Sfaturile lui Mircea Geoană pentru vizita la Washington, la Consiliul pentru Pace

Mircea Geoană, fost secretar adjunct al NATO, subliniază importanța...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine