Nicușor Dan dezminte toate „minciunile” care i-au fost atribuite
Nicușor Dan dezminte toate „minciunile” care i-au fost atribuite

Nicușor Dan dezminte toate „minciunile” care i-au fost atribuite cu privire la măsurile pe care le va lua dacă va fi ales primar general al Capitalei. Acestea fac parte dintr-o „campanie murdară, mincinoasă, exact ca în perioada comunistă” iar actorii sunt adversarii săi politici care candidează pentru poziții din administrația locală, unii chiar lideri de sindicat ai companiilor municipale înființate de actualul primar, Gabriela Firea. Nicușor Dan a dat și exemple: a spus că nu va crește prețul biletului STB la șase lei, ori facturile la căldură să fie multiplicate de trei ori.

Nicușor Dan a susținut duminică o conferință de presă în care a ținut să dezmintă mai multe zvonuri care au circulat în spațiul public în legătură cu anumite cheltuieli pe care le va tăia, dacă va ajunge primar general al Capitalei.

„Este o campanie murdară, neasumată, exact ca în perioada comunistă, în care angajați publici, activi de partid vorbesc din om în om și transmit informații mincinoase, dublată de o campanie neasumată în online, unde se spun tot felul de minciuni. Nu am greșit când am spus că, din păcate, la 30 de ani după Revoluție această campanie este o luptă între comunism și anticomunism pentru că, din păcate, mijloacele sunt specifice anilor 90”, a spus Nicușor Dan, potrivit Digi24.

Astfel, candidatul independent a dat asigurări că ajutorul de handicap va fi păstrat în continuare, la fel și subvenția pentru căldură și transportul STB și va continua, de asemenea, programul de fertilizare in vitro.

Nicușor Dan dezminte: „Minciună că biletul STB va ajunge 6 lei”

„S-a răspândit ideea că o să elimin subvenția pentru transport public și că biletul pe transportul public o să fie de 6 lei. Sunt chiar lideri de sindicat din STB, care sunt în momentul acesta pe lista de consilieri a PSD pentru alegerile care urmează, care spun, nici mai mult nici mai puțin, că o să desființez cu totul STB-ul. O spun foarte clar, nu se pune problema. În toate orașele civilizate există transport public și transportul public este subvenționat. Și de ce este subvenționat? Pentru că el este un serviciu public și pentru că el reduce poluarea din oraș, în beneficiul tuturor locuitorilor. Și mai spun un lucru: o să fiu un primar care chiar o să plătească subvenția STB-ului. Dezastrul din STB de azi vine din faptul că această subvenție nu a fost plătită luni de zile, pentru că știm cu toții unde s-au dus banii. S-au dus pe târguri, pe petreceri, pe companii pentru neamuri și tot felul de alte prostii!”, a acuzat Nicușor Dan.

Nicușor Dan dezminte: „Minciună că facturile de la căldură vor fi de trei ori mai scumpe”

O altă minciună care s-a răspândit, a arătat Nicușor Dan, este ideea că va elimina subvenția pe căldură și facturile vor fi de trei ori mai scumpe.

„Din nou, sunt lideri de sindicat care spun, nici mai mult nici, mai puțin – din nou, lideri care sunt pe lista PSD pentru alegerile locale, contrar legii, pentru că sindicatele nu au voie să facă politică – aceștia spun că eu voi desființa, pur și simplu, Termoenergetica, rețeaua de căldură la nivel centralizat. Este, din nou, o mare minciună și asigur bucureștenii că voi fi un primar care chiar va plăti subvenția”, a promis candidatul.

El a vorbit și despre contoarele de căldură din scările de bloc din București care ar funcționa ilegal. „Legat de factură, știți că o treime din scările de bloc din București nu au contoare, care să aibă verificarea metrologică la zi, adică sunt ilegale. Adică oamenii plătesc, azi, factura pe niște contoare care nu funcționează în condiții de legalitate”, a subliniat Nicușor Dan.

Nicușor Dan dezminte: Ajutorul de handicap va fi plătit în continuare. Vreau să treacă în sarcina primăriilor de sector

Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS a făcut precizări și în ceea ce privește ajutorul pentru persoanele cu handicap, precizând că intenția sa este de a-l trece în sarcina primăriilor de sector.

„S-a răspândit în rândul persoanelor cu handicap ideea că după ce voi ajunge primar, am să elimin ajutorul pentru persoanele cu handicap. Cât de abject să fii, ca să faci o campanie mincinoasă, murdară pe seama persoanelor cu handicap! Vreau să fiu foarte clar, ajutorul de handicap va fi plătit în continuare. Vreau ca acest ajutor de handicap să treacă în sarcina primăriilor de sector, dar dacă primăriile de sector, prin Consiliul Local, vor decide să nu preia acest ajutor, el va fi plătit în continuare de Primăria Capitalei”, a promis Nicușor Dan. El a subliniat că mai sunt lucruri de făcut pentru aceste persoane:

„Persoanele cu handicap au nevoie de un București accesibil, au nevoie să se poată urca în mijloacele de transport în comun și este nevoie de rampe electrice, este nevoie de refugii care să fie adaptate. Au nevoie ca serviciile de taxi să respecte legea, să aibă numărul de mașini, prevăzute de lege, în care să te poți urca cu un cărucior. Este nevoie ca locuri publicie și cădiri publice și alte clădiri din București să fie accesibile, așa cum spune legea. Este nevoie ca persoane cu deficiențe de vedere și persoane cu deficiențe de auz să aibă o semnalizare corespunzătoare în transportul public și în intersecții, astfel încât să se poată descurca” – a arătat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: Programul de fertilizare in vitro o să continue

El a răspuns și unei „provocări” pe care spune că i-a lansat-o contracandidata sa, Gabriela Firea. „Felicit primarul în funcție că, iată, își asumă o provocare. Mă întreabă dacă programul de fertilizare în vitro o să continue, răspunsul meu este da. Răspund provocării, răspund afirmativ, da”, a spus Nicușor Dan.

„Sunt două probleme aici, una este că acest program nu este al lui Firea, este un program al bucureștenilor, plătit din banii bucureștenilor, și problema cea mai mare este ce facem cu ei când se nasc, adică există garanția pentru părinții care vor să aibă un copil, că vor avea o creșă de stat la care să poată să își ducă copilul? Există garanția că vor avea o grădiniță? Aceasta este principala problemă cu care se confruntă familiile tinere din București și asta este problema la care vom veni cu o rezolvare”, a adăugat Nicușor Dan.

Nicușor Dan și proiectul său pentru Dâmbovița, „axa creativă a orașului”

El și-a prezentat, duminică, pe malul Dâmboviței, proiectul „Dâmbovița- axa creativă a orașului”, o idee preluată de la doi arhitecți, Theodor Floru și Matei Damian. Ideea de la care pleacă acest program este că de-a lungul Dâmboviței, Bucureștiul are o mare densitate academică, în condițiile în care există două zone economice în care Bucureștiul are un avantaj competitiv în competiția globală: IT și industriile creative.

„De-a lungul Dâmboviței, Bucureștiul are o mare densitate academică, avem aici Politehnica, avem mai departe Grozăvești, avem Facultatea de Medicină, avem Facultatea de Medicină Veterinară, Institutul Cantacuzino, Facultatea de Drept. După Piața Unirii avem Biblioteca Națională. Toată această densitate academică este o oportunitate. Avem, de asemenea, multe spații largi care sunt nefolosite, vorbim de Grozăvești, vorbim de Casa Radio, vorbi de uriașul spațiu liber de lângă Biblioteca Națională. Avem o problemă că nu există o conexiune între acest mediu economic și mediul de business”, a arătat Nicușor Dan.

„Pentru că un IT-ist poate să lucreze la București, poate să lucreze la Barcelona sau poate să lucreze în California și în decizia de a lucra la București, contează foarte mult mediul în care el lucrează și Dâmbovița oferă această oportunitate de spații de agrement, de spații de promenadă, de spații în care să se amplaseze cafenele și restaurante”, a explicat Nicușor Dan.

Leave a comment

Lasă un răspuns