80
A pile of randomly scattered bundles of EU euro banknotes on an isolated background - 3D render

România va primi 80 miliarde euro din bugetul UE. Astfel, planul de relansare economică a intrat într-o nouă fază.

„„Reclădim România”, planul naţional de investiţii şi relansare economică, tocmai a intrat într-o nouă etapă. După ce preşedintele Klaus Iohannis a reuşit în cadrul Consiliului European obţinerea unei sume impresionante pentru România, aproape 80 miliarde euro. Cea mai mare finanţare europeană primită de ţara noastră până acum.”, spune Raluca Turcan într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Negocierile au durat patru zile. Guvernul PNL este mândru și se pregătește pentru investiții. „La finalul a patru zile în care s-a lucrat zi şi noapte, după negocieri dure, statele membre au ajuns la un acord asupra Bugetului multianual al UE și asupra Pachetului de redresare economică post pandemie. Respectiv 1.074 de miliarde de euro pentru bugetul 2021-2027 şi 750 miliarde euro Fondul UE post-pandemie. Pe acest fond, Guvernul PNL pune în practică cel mai ambiţios program economic. De la modelul bazat doar pe consumul populaţiei, trecem la cel axat pe stimularea capitalului autohton, investiţii în domenii strategice şi tranziţia către o economie durabilă.”, adaugă aceasta.

Actele normative, deja aprobate.

Guvernul Orban deja a aprobat actele normative. Raluca Turcan amintește cum vor fi investiți cei 80 miliarde euro. „Guvernul a adoptat deja o parte dintre actele normative care stau la baza programelor care pun în mişcare banii pentru revigorarea economică. În perioada următoare vor putea fi accesate schemele de finanţare. Și este bine să ştiţi că ne-am gândit la toate domeniile strategice şi la toate sectoarele cu potenţial de creştere ale economiei. Reamintesc aici: granturile de sprijin pentru microîntreprinderi, în valoare de 100 milioane euro. Granturile pentru investiţii şi pentru reconversia economică a IMM-urilor, cu un buget de 550 milioane euro. Granturi pentru digitalizarea companiilor, cu un buget de 150 milioane euro sau granturile de finanţare pentru antreprenoriat rural, de 200 milioane de euro.”, declară vicepremierul României.

Raluca Turcan spune că România s-a redresat la capitolul economie cu ajutorul lui Klaus Iohannis și a Guvernului Orban. „După un ruşinos exerciţiu financiar al României, în care era să pierdem bani prin dezangajare, Guvernul Orban şi preşedintele Klaus Iohannis readuc România la masa investiţiilor majore cu impact economic pe termen lung.”, încheie ea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *