Călin Popescu Tăriceanu rămâne singur în partid iar la ședințele ALDE nu mai vine nimeni în afară de el, susține șeful formațiunii pe București, Andrei Gerea. Gerea, care a fost și ministrul energiei, susține că cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă acum Tăriceanu ar fi să-și dea demisia. Liderii partidului sunt foarte nemulțumiți după negocierile duse de Tăriceanu cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, pe tema moțiunii de cenzură.
„Cel mai bun lucru pe care ar putea să îl facă în acest moment Călin Popescu Tăriceanu este să își dea demisia. Dacă nu reușești să îți aduci la ședință oamenii, ai o problemă evidentă. Întrebare care chiar s-a pus într-una din ședințele de săptămâna aceasta: <<Domnule, dumneavoastră nu vă spune nimic faptul că nu mai vin oamenii la ședință?>> Și nu a spus nimic Tăriceanu. E de ridicat din umeri, cam așa” a declarat Andrei Gerea, potrivit PsNews.
Gerea l-a amenințat voalat pe Tăriceanu cu înlăturarea din fruntea ALDE.
”Ne vom aduna și vom lua o decizie zilele următoare. Cel mai probabil de luni încolo, când vor veni și parlamentarii la București. Până atunci mai ținem legătura telefonic. Sunt foarte mulți colegi nemulțumiți în partid. Toată lumea vede că avem o problemă pe care nu reușim să o depășim sau nu îi găsim soluția corectă. Iată că sunt alese variantele cele mai proaste. Să fii la guvernare și să faci baletul acesta nu est în regulă. Lipsa de credibilitate va fi recunoscută de către toată lumea ca o constantă în activitatea noastră și acest lucru nu este normal. Dacă devii necredibil, ți se vor închide toate ușile”, a declarat Andrei Gerea pentru PSnews.ro.
După ce a explicat cum Călin Popescu Tăriceanu rămâne singur în partid, Andrei Gerea l-a criticat aspru pe Tăriceanu, pentru negocierile duse cu liderii PSD după moțiunea de cenzură care a dărâmat guvernul Orban.
”Ieri (miercuri – n.r.), imediat după votul pe moțiune, am aflat cu surprindere și dezamăgire că dl. Călin Popescu Tăriceanu s-a întâlnit cu inițiatorii moțiunii care a dărâmat guvernul din care făceam parte. Nu pot să nu mă intreb ce căuta dl. Tăriceanu la această discuție. Pregătea o alianță politică alături de cei de care ne-am despărțit acum câteva luni?! Este de neacceptat să întorci spatele celor cu care te-ai aliat acum 3 luni și să revii alături de cei de care te-ai despărțit acum 5 luni”, a scris Andrei Gerea pe Facebook.
„Este inacceptabilă continuarea aceluiași joc care a dus ALDE în situația actuală. Acest demers politic face parte dintr-un lung șir de piruete, iar prețul plătit este chiar pierderea încrederii electoratului ALDE în noi. Trebuie să oprim aceste piruete politice. A sta la masă cu cei care au inițiat moțiunea împotriva guvernului din care faci parte este o atitudine cu care nu pot fi de acord”, a concluzionat șeful ALDE București.