marți, iulie 8, 2025
26.4 C
București

Tăriceanu îi acuză pe Orban și Iohannis că vor să fraudeze alegerile prin intervalele orare stabilite bătrânilor. Și temperatura devine instrument de selecție electorală, spune liderul ALDE

Călin Popescu Tăriceanu susține că Guvernul vrea să fraudeze alegerile, iar o dovadă în acest sens o reprezintă fixarea unui interval orar pentru accesul bătrânilor în secțiile de votare. La fel, și măsurarea temperaturii înainte de intrarea în secția de votare reprezintă tot o șmecherie electorală, consideră liderul ALDE.

„Pas cu pas Iohannis și Orban pun în aplicare planul de fraudare al alegerilor. Ieri, Guvernul a transmis Parlamentului planul de a fixa intervale orare pentru votul celor în vârstă. Cam așa cum au făcut-o și în perioada stării de urgență, două ore și pe fugă.

Nu am nici un fel de dubiu că măsura este absolut neconstituțională, dar, mai grav, ea este absolut insultătoare. Ea este soluția pe care Iohannis și Orban au găsit-o pentru a neutraliza nemulțumirea pensionarilor după refuzul lor de a le mări pensiile conform legii. Și cum 5 milioane de voturi contează, au inventat această șmecherie la care i-au pus moț și măsurarea temperaturii la intrarea în secția de votare” a scris Călin Popescu Tăriceanu pe contul său de Facebook.

Călin Popescu Tăriceanu susține că Guvernul vrea să fraudeze alegerile. Liderul ALDE a explicat apoi raționamentul cu măsurarea temperaturii, care poate deveni, în opinia lui, o armă de selecție electorală.

„Asta înseamnă că un lipitor de afișe de la PNL va sta în fața secției de votare și ne va măsura temperatura. Da, cu acele termometre care de cele mai multe ori arată 34-35 grade, încât începi să-ți pui întrebări dacă mai trăiești. Și dacă temperatura noastră va depăși o cifră pe care o vor fixa tot ei (probabil că se va măsura în grade K(laus)) lipitorul de afișe PNL ne va interzice accesul în secția de vot. Adică ne va interzice dreptul de vot conferit de Constituție! Măcar la Bacalaureat le-au mai dat copiilor o șansă într-o sesiune specială. Nouă…doar în toamnă! Poate. Dacă ne purtăm frumos!

Serios, băieți? Atât de disperați sunteți? Vi s-a făcut de o revoluție? Nu mai bine plecați acasă ca să nu mai violați democrația și bunul simț?”, a transmis Călin Popescu Tăriceanu.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Carburanții se scumpesc masiv de la 1 august: Cât ajunge să coste un litru de motorină

Creșterea accizelor la carburanți și majorarea TVA vor genera...

A doua salină în pericol de prăbușire: Ministrul Economiei cere analiză urgentă

După dezastrul de la Salina Praid, salina Slănic Prahova...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine