Campania de vaccinare în școli – au fost stabilite măsurile care vor fi aplicate o dată cu începerea noului an școlar, la 13 septembrie, a declarat coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță.
„Au fost stabilite măsurile pentru asigurarea vaccinării în unitățile de învățământ a elevilor, studenților, familiilor acestora și a personalului propriu. Este cadrul metodologic după care se va desfășura procesul de vaccinare în unitățile de învățământ. Se transmite în cursul acestor dimineți către Ministerul Sănătății, DSP-urilor, cât și către Ministerul Educației pentru a colabora în vederea implementării programului de vaccinare.
În vederea limitării riscului de infectare în comunitate, cât și în unitățile de învățământ se va desfășura o campanie specială pentru vaccinarea în unitățile de învățământ a elevilor, familiilor acestora, studenților, personalului didactic și nedidactic”, a explicat marți Valeriu Gheorghiță, citat de B1TV.
Campania de vaccinare în școli. Valeriu Gheorghiță a precizat că această acțiune de vaccinare se derulează pentru o perioadă de 2 luni pentru învățământul preuniversitar și 2 luni pentru învățământul universitar pentru doza 1, iar ulterior se va continua cu a doua doză.
„Pentru învățământul preuniversitar, activitatea de vaccinare debutează în 13 septembrie și se va încheia pe 15 noiembrie, iar pentru învățământul universitar debutează pe 1 octombrie și se va încheia pe 1 decembrie.
Pentru învățământul preuniversitar acțiunea de vaccinare se va desfășura în trei modalități, ci echipe mobile de vaccinare, înființarea unor cabinete proprii de vaccinare în cabinetele medicale proprii, fie prin arondarea unităților de învățământ la centrele de vaccinare din proximitate.
Pentru învățământul universitar, se vor organiza cabinete în incinta cabinetelor medicale din campusurilor universitare”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.