Cardul de sănătate a fost refuzat de mulți locuitori din Maramureș
Cardul de sănătate a fost refuzat de mulți locuitori din Maramureș

Cardul de sănătate a fost refuzat de mulți locuitori din Maramureș, care invocă motive religioase sau de conștiință. Mai exact, au fost înregistrate 1.748 de cereri pentru eliberarea adeverinței de asigurat pentru aceste motive.

Anunțul a fost făcut joi de reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş.

Au fost depuse 90 de cereri de eliberare a adeverinţei de asigurat, cu valabilitate de 3 luni

De la implementarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate şi pană la data de 30 iunie 2022, la nivelul CAS Maramureş au fost depuse un număr de 27.830 de cereri în vederea eliberării cardului duplicat ca urmare a pierderii/ deteriorării/modificării datelor personale sau defecţiuni date tehnice.

Și un număr de 1.748 de cereri au fost depuse în vederea eliberării adeverinţei de asigurat pentru persoanele care au refuzat cardul din motive religioase sau de conştiinţă”, au precizat reprezentanții CAS Maramureş, potrivit B1TV.

Tot în perioada amintită la CAS Maramureş au fost depuse 90 de cereri de eliberare a adeverinţei de asigurat cu valabilitate de 3 luni pentru persoanele care refuză în mod expres, din motive religioase sau de conştiinţă, primirea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate.

„În perioada 01.01.2022 – 30.06.2022 au fost tipărite 1.393 carduri duplicat din care un număr de 1.280 au fost distribuite de Compania Naţională Poşta Română S.A. şi un număr de 113 carduri au fost returnate la sediul CAS Maramureş.

Tot în aceeaşi perioadă au fost eliberate un număr de 2.875 de adeverinţe de înlocuire a cardului naţional”, a mai menţionat CAS Maramureş.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *