Carnetele și cataloagele se schimbă, o dată cu modificările din învățământ
Carnetele și cataloagele se schimbă, o dată cu modificările din învățământ

Carnetele și cataloagele se schimbă, o dată cu modificările fundamentale din învățământ, promovate brusc de ministrul educației, Sorin Cîmpeanu. Este nevoie de carnete de note diferite pentru elevi, dar și de alte cataloage, care să se armonizeze cu celelalte schimbări din anul școlar 2022-2023: semestre înlocuite cu module de învățare, renunțarea la teze, etc.

Dacă în ceea ce privește cataloagele situația va fi rezolvată de conducerea fiecărei școli, în cazul procurării carnetelor părinții trebuie să se preocupe. Carnete noi au fost scoase la vânzare în mediul online cu sume exagerate, care ajung și la 30 de lei, arată B1TV.

Dacă până acum un carnet era doar câțiva lei, acum, crescând cererea, mulți vor să facă afaceri pe seama lor și le vând la prețuri și de zece ori mai mari.

Părinții, aflați în goana de a achiziționa noile modele, s-au lovit de prețuri uriașe pe rețelele de socializare, acolo unde un carnet de note costă și 30 de lei.

Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, îi îndeamnă pe aceștia să nu rămână indiferenți și să reclame astfel de cazuri.

Ne susținem punctele de vedere ca Federație și reacționăm la orice nereguli din sistemul educațional. Dacă se întâmplă în școli aceste lucruri, îi rugăm pe părinți să ne sesizeze atât pe noi, cât și pe cei din ministerul Educației”, a declarat Iulian Cristache, mai scrie sursa citată.

Carnetele NU trebuie schimbate obligatoriu

Cristache a ținut să îi liniștească pe părinți și să îi anunțe că schimbarea carnetelor de note nu este obligatorie.

„Am văzut și eu niște reacții pe rețelele de socializare și pe grupurile de părinți referitoare la carnetele de note. Numai că, vedeți voi, în Ordin scrie că aceste carnete trebuie schimbate, însă dacă studiem cu atenție documentele putem să observăm că acest lucru nu este unul obligatoriu”, a adăugat președintele Federației.

„Sper că nu sunt prea mulți acei directori și diriginți care nu vor să îi ajute pe părinți. Carnetele pot fi ușor cumpărate de către unitatea de învățământ din bugetul propriu.

Prețul unui carnet este în jurul sumei de 1 leu, deci nu vorbim despre niște costuri mari. Și carnetele noi s-au achiziționat, în special, pentru cei care încep ciclul primar, gimnazial. Sub nicio formă pentru cei care sunt deja în școală și nu au carnet”, a încheiat Iulian Cristache.

Peste 700 de unități școlare din România au intrat deja într-un program-pilot implementat de Ministerul Educaţiei, așa că au renunțat la catalogul clasic și au optat pentru cel electronic.

Unele școli foloseau catalogul electronic încă din anii precedenți, însă acestui trend i s-au alăturat în acest an și mai multe școli din România.

Introducerea catalogului electronic va reprezenta un obstacol în calea elevilor care obișnuiau să chiulească de la ore, deoarece de acum părinții vor avea acces online la întreaga situație a copiilor, în timp real.

În prezent, 743 de unităţi de învăţământ din întreaga ţară vor folosi acest catalog online în anul 2022-2023.

Spre exemplu, în judeţul Dolj 9 școli au introdus catalogul electronic, două dintre ele aflându-se chiar în mediul rural, mai scrie sursa citată.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *