Unul dintre vecinii lui Klaus Iohannis își vinde casa din Sibiu. Este vorba despre o locuință construită în 1939 care se vine cu aproape o jumătate de milion de euro.
Casa este chiar lângă cea a președintelui României și dispune și de un teren de 900 de metri pătrați.
Cât costă să fii vecin cu Klaus Iohannis în Sibiu
Proprietatea se află situată în imediata vecinătate a casei președintelui Klaus Iohannis din zona Trei Stejari.
„Locuința are un farmec aparte și păstrează amprenta istoriei, fiind construită în 1939, dar le oferă viitorilor proprietari și o doză bună de confort modern. Un punct forte al casei este dat de amplasarea sa privilegiată, la doar câteva minute de mers pe jos de centrul istoric al orașului Sibiu, pe strada Bâlea.
Casa dispune de demisol, parter și pod și are o suprafață utilă de 112 mp. La demisol găsești o cramă, o bucătărie și spălătoria, iar la parter patru camere spațioase, încă o bucătărie, o baie și o toaletă de serviciu. Podul are potențial mansardabil, pentru cei care își doresc și mai mult spațiu.
Un alt avantaj îl reprezintă terenul cu o suprafață de 900 de mp care face din această proprietate reprezentată exclusiv de biroul din Sibiu al rețelei de agenții imobiliare Keller Williams o oază de intimitate la doi pași de inima orașului”, se precizează în anunț.
Potrivit anunțurilor de vânzare, proprietatea se vinde acum cu 425.000 de euro, deși acum trei luni era mai scumpă.
Casa se vinde nemobilată, conform Turnul Sfatului.
Leave a comment