Cătălin Cîrstoiu îi răspunde lui Nicușor Dan: „A greșit total, nu sunt controlat nici de PSD, nici de PNL. Eu sunt eu”

Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PNL și PSD pentru Primăria Capitalei, i-a răspuns luni, la Jurnalul de Seară, de la Digi24, lui Nicușor Dan, care a spus despre el că este controlat de PSD și că nu își va putea face propria campanie. Medicul a declarat că nu e controlat de nimeni și că actualul primar general a greșit „total” când a făcut acele afirmații.

Primarul general, Nicușor Dan, a declarat duminică seară, în emisiunea Briefing, la Digi24, despre candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, că este controlat de PSD și nu va putea ignora partidele care îl susțin pentru a-și face propria politică. „Mi-e greu să cred că domnia sa se poate elibera și să spună: „Aceste partide doar mă susțin și eu am această viziune pentru București’”, a subliniat edilul din București. „A greșit total domnul Nicușor Dan, dar a spus și niște adevăruri. A spus un lucru foarte interesant și apreciez recunoașterea asta. L-am auzit spunând, pe care îl cred un om inteligent și chiar este, a spus un adevăr mare, că atunci când Capitala are probleme e ca și cum te-ai duce la doctor să-ți rezolve problemele”, a declarat Cătălin Cîrstoiu. El a mai explicat că nu e controlat nici de PSD, nici de PNL. „Îi mulțumesc foarte mult pentru încredere (n.r. lui Nicușor Dan), că a identificat chiar dânsul un om corect, care nu e controlat nici de PSD, nici de PNL. Eu sunt eu, Cătălin Cîrstoiu, și nu am să răspund niciodată unei asemenea abordări. Eu credeam că Nicușor Dan discută cu mine despre proiecte, despre cum comunică cu primarii de sector. Nu comunică. Despre cum comunică cu Guvernul, cu primul ministru. Nu comunică”, a mai spus el. De asemenea, a mai afirmat că asta vrea să le ofere bucureștenilor, „o comunicare corectă”. „Primarii de sector trebuie să fie partenerii primarului general. Nu se poate altfel”, a conchis Cîrstoiu.

 

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Cum pot românii să ia voucherele la energie. Explicațiile ministrului Muncii

Florin Manole, ministrul Muncii, a explicat joi, la Antena 3...

Cum explică purtătoarea de cuvânt a Guvernului că TVA-ul pentru HoReCa a crescut la 11%

Sectorul HoReCa va beneficia în continuare de o cotă...

Mașinile diesel și cele vechi vor fi interzise în București. Planul Primăriei Capitalei, pas cu pas

Cele mai poluante mașini, în special cele mai vechi...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine