Flavia Groșan nu a fost sancționată de Colegiul medicilor, dar a primit un avertisment. Medicul pneumolog, care a vindecat peste 1.000 de pacienți COVID folosind scheme alternative de tratament cu medicamente ieftine din farmacii, a fost audiată luni în urma plângerii formulate de un alt medic.
Doctorul penumolog s-a întâlnit luni, 22 martie, cu membrii Comisiei Etice a Colegiului Medicilor din Bihor. A fost întâmpinată de zeci de susținători, cărora le-a transmis faptul că discuțiile s-au desfășurat amiabil și că nu există cazul de sancțiuni, relatează B1TV.
Flavia Groșan nu a fost sancționată de Colegiul Medicilor. Astfel, Comisia de Etică a decis că pneumologul poate profesa în continuare, cu un avertisment: să nu mai facă declarații publice prin care să contrazică schema de tratament, aprobată de Guvern. În caz contrar, va fi sancționată de Comisia de Disciplină.
De asemenea, nu există plângeri de malpraxis cu privire la Flavia Groșan.
Cum arată schema de tratament a medicului Flavia Groșan
Medicul a dezvăluit o parte a tratamentului pe care-l administrează pacienților, în funcție de simptomatologie, de vârstă, respectiv istoricul medical.
„În zece zile pacienții mei sunt OK, mai stau 4 zile în izolare, după care își reiau activitatea. Sunt mii și mii de pacienți pe care i-am tratat. Știu 3 cazuri care au ajuns în spital, nu sunt perfectă. Claritromicina este vedeta, dar nu poate singură, are nevoie de adjuvant. Regina este Ventolin, regele este Flixotide.
Schema nu este bătută în cuie, o adaptăm la pacient. Unde este nevoie, un pic de hidrocortizon. COVID-ul este o răceală zdravănă, mai fițoasă așa, un virus un pic mai agresiv, simptomele sunt un pic mai brutale. Trebuie tratat de la primul simptom, intri pe tratament să nu-i dai voie să coboare. Rolul schemei mele este antiinflamator să limitez răspândirea COVID-ului. Eu așa am tratat COVID, în stilul ăsta”, a declarat pneumologul.