Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri la Alba Iulia că mai întâi trebuie așteptate rezultatele la alegerile din 9 iunie și abia apoi va exista o decizie cu privire la o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale.

Întâi să vedem cum se termină alegerile locale şi după aceea vedem şi cum se finalizează procesul în interiorul partidului. Luăm în calcul să candidăm, sigur că da”, a răspuns liderul PNL la întrebarea unui jurnalist dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, transmite B1TV.

Ciucă a fost întrebat de presă dacă este pe prima poziție în interiorul PNL cu privire la candidatura pentru prezidențiale și a răspuns că acum așteptă să finalizeze procesul în interiorul partidului.

Suntem în pragul campaniei, campania va începe mâine, campania pentru locale, campania pentru europarlamentare. Au vorbit colegii mei mai devreme (liderii judeţeni din Alba ai PNL – n.r.) despre tot ceea ce a însemnat lista de priorităţi a PNL. Pentru noi a fost important să dezvoltăm comunităţile, să venim cu proiecte de investiţii pentru comunităţi. Să facem în aşa fel încât să dăm încredere autorităţilor locale că pot să aibă un buget local prin efort propriu, prin investiţii la nivel local, că pot să beneficieze de proiecte prin investiţii de la nivel guvernamental şi, mai presus de toate, pentru că de aceea văd legătura aceasta de comasare între locale şi europarlamentare, relevanţa, importanţa pe care o au fondurile europene” a adăugat președintele PNL.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *