Ce condiții le pune Victor Ponta lui Nicușor Dan și lui George Simion pentru a-i sprijini în turul doi

Fostul premier și președinte PSD, Victor Ponta, care a obținut peste 1,2 milioane de voturi și s-a clasat pe locul patru în primul tur al alegerilor pentru Cotroceni, a anunțat miercuri principalele condiții pe care le va pune lui George Simion și Nicușor Dan pentru a-i susține în turul doi și a-și îndemna electoratul să voteze cu unul dintre cei doi.

Ponta le-a cerut lui Nicușor Dan și lui George Simion să anunțe „fără ezitare principalele măsuri de guvernare și cei mai importanți reprezentanți în domeniul economic din viitorul Executiv”. „În functie de aceste anunțuri și proiecte vom lua o decizie publică privind votul în Turul al doilea al Alegerilor Prezidențiale”, a spus Ponta, într-o postare publicată pe Facebook.

Astfel, Victor Ponta a anunțat lansarea une platforme politice, intitulate „România pe primul loc”, care are ca obiectiv politic „apărarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor români la siguranță națională și personală, la educație, sănătate, pensie și loc de muncă recompensat echitabil; de asemenea, garantarea pentru firmele românești a unui mediu fiscal și economic stabil și predictibil. Fostul premier le-a solicitat lui George Simion și lui Nicușor Dan să-și preziceze „pozițiile clare și acțiunile concrete față de măsurile economice propuse în «Planul Ponta pentru Ieșirea din Criza Economică»”.

„Facem un apel la colaborare și unitate pentru toți simpatizanții, membrii și aleșii PSD care nu au avut un candidat la aceste alegeri prezidențiale și au fost forțați și șantajați să susțină o persoană care nu avea nicio legătură cu valorile și interesele alegătorilor pe care îi reprezintă. Avem o datorie comună să ținem pasul cu schimbările din societatea românească și din lume, să reconstruim o alternativă profesionistă, cu soluții economice și sociale, dar bazate pe valorile naționale și pe așteptările actuale ale românilor, să combatem clientelismul și lipsa de competență care au dezamăgit electoratul și l-au îndreptat spre soluții extreme și populiste”, a mai declarat Victor Ponta.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ajutorul militar pentru Ucraina ajunge la al 23-lea pachet, dar rămâne secret: estimări cu AI

România a trimis al 23-lea pachet de ajutor militar...

Abrudean confirmă majorarea impozitelor pe locuințe: „Cu siguranță vor crește. Acum sunt foarte mici”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean (PNL), a confirmat că impozitele...

Un fost premier îl critică pe Nicușor Dan că s-a dus în Republica Moldova: „Nu am înțeles”

Fostul premier Adrian Năstase l-a luat în vizor pe...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine