Noi dezvăluiri despre accidentul în care a fost implicată Monica Macovei. Martor: „Ce a declarat pe Facebook este răspunderea ei”

Polițiștii rutieri au stabilit cum s-a produs, de fapt, accidentul rutier în care a fost implicată Monica Macovei și care s-a soldat cu rănirea gravă a unui motociclist. Accidentul s-a produs, sâmbătă, pe drumul care leagă localitatea 2 Mai de municipiul Mangalia, fostul ministru a Justiției, care era la volan, anunțând, la scurt timp, că bărbatul ar fi intrat pe contrasens.

Surse apropiate anchetei au declarat însă, pentru Gândul, că probele găsite la fața locului o contrazic.

Monica Macovei se îndrepta, sâmbătă la prânz, dinspre localitatea 2 Mai către Mangalia, la volanul unui autoturism de teren, pe DN 39. Într-o curbă, mașina condusă de fostul ministru al Justiției s-a ciocnit cu o motocicletă, la ghidonul căreia se afla un bărbat în vârstă de 56 de ani.

În urma impactului, motociclistul s-a ales cu fracturi deschise la o mână și la un picior, dar a suferit și un traumatism puternic în zona pieptului.

La scurt timp după producerea accidentului, Monica Macovei a anunțat că este nevinovată, în condițiile în care bărbatul ar fi manevrat greșit motocicleta și ar fi intrat pe contrasens.

Mulțumesc tuturor celor care v-ați gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de șoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea și nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin în aripa stângă a mașinii, moment în care airbags s-au declanșat, cauciucul din stânga față s-a spart. Nu am pierdut controlul mașinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga față, mașina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetație. Sper ca motociclistul să își revină, de câteva ore încerc să obțin informații despre starea lui”, scria fostul ministru al Justiției, pe pagina sa de Facebook, la câteva ore după accident.

Potrivit unor surse apropiate anchetei, Monica Macovei ar fi afirmat aproximativ același lucru și de față cu polițiștii rutieri.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că anchetatorii veniți să facă cercetarea la fața locului ar fi ajuns la concluzia că, în curbă, mașina condusă de Monica Macovei ar fi depășit axul drumului și ar fi ajuns pe contrasens.

„Fie șoferița nu a fost atentă, fie a avut viteză prea mare, iar forța centrifugă i-a împins autoturismul pe celălalt sens de mers”, au afirmat sursele citate.

Ca dovadă, spun polițiștii, baia de ulei și radiatorul mașinii conduse de Monica Macovei s-au spart în momentul impactului, iar lichidul din interior s-a scurs pe asfalt. Or, atât petele de ulei, cât și urmele de apă din vasul de expansiune au fost găsite exclusiv pe sensul de mers al motociclistului, care venea dinspre Mangalia și se îndrepta către 2 Mai.

După petele de apă și ulei, pe carosabil s-au observat și „urmele de târâre” ale autoturismului, care, cu roata spartă, a lovit parapetul metalic – situat tot pe contrasens -, iar de acolo s-a oprit pe un spațiu verde.

Sursele citate au precizat că polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au adus și un expert autorizat, care a participat la cercetarea la fața locului, pentru nu lăsa loc altor interpretări, mai ales că, spun polițiștii, în zona respectivă nu există camere de supraveghere.

Până acum, Monica Macovei nu a fost audiată. În schimb, a fost deschis un dosar penal in rem, în care se fac cercetări pentru fapta de vătămare corporală din culpă.

Anchetatorii susțin că fostul ministru al Justiției va fi chemat la audieri după ce motociclistul va fi supus unei expertize medico-legale. Deocamdată, însă, acesta se află internat în Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Constanța, unde ar fi în stare gravă, dar stabilă.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *