sâmbătă, octombrie 3, 2026
10.2 C
București

Ce se ascunde în seiful de 500 de kilograme din Ministerul Agriculturii. Dezvăluirea făcută de Petre Daea

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a dezvăluit într-un interviu acordat Antena 3 CNN că în Ministerul Agriculturii se află un seif uriaş.

Petre Daea spune că în 2019, la plecarea sa din Ministerul Agriculturii, a lăsat sub cheie activitatea concretă pe care a desfășurat-o. Din nefericire, ministrul care i-a luat locul n-a deschis seiful care ascundea realizările, proiectele şi programele din agricultura românească, spune Petre Daea.

“M-am gândit în momentul acesta la ce am lăsat în 2019. Şi am lăsat într-un seif de 500 de kilograme tot ceea ce s-a împlinit până la momentul respectiv, atât din punct de vedere al colaborării cu structurile europene și cu realizările pe care le-am avut în momentul în care am deținut președinția Consiliului Uniunii Europene, cât și proiecte și programele din România rugându-l pe ministrul de atunci să le continue.

Și din nefericire, n-a deschis seiful, înseamnă că l-a uitat din momentul în care a pierdut și cheia”, a spus Petre Daea la Antena 3 CNN.

“I-am lăsat un ordin de ministru în care nu putea să desigileze acel seif decât prin ordin de ministru, că am zis să păstreze în memoria instituțională ce trebuie.

Din nefericire, a stat timpul acolo, din nefericire doi ani de zile într-un sector extrem de important, cum este acesta al irigațiilor, nu s-a făcut mare lucru, ba dimpotrivă. Unele obiective s-au oprit”, a mai spus ministrul Daea.

Ultimele știri

Industria auto românească pierde 30.000 de locuri de muncă. Producția scade, deși piața europeană crește

Peste 30.000 de locuri de muncă au dispărut din industria auto românească, iar producția scade cu 12,7%, deși piața UE crește.

6.800 de posturi deblocate în spitale. Guvernul deschide calea celei mai mari angajări din Sănătate. Unde sunt posturile disponibile

Peste 6.800 de posturi au fost deblocate în sănătate, 6.452 direct în spitale. Concursurile pentru medici, asistenți și personal auxiliar sunt în plină desfășurare.

Apa de la robinet din Slobozia, declarată potabilă, dar localnicii refuză să o bea: „Un pic mai închisă, mai spre ruginiu”

Deși declarată potabilă, apa din Slobozia are culoare maronie de o lună și jumătate. Localnicii refuză să o consume.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine