Dacian Cioloş a declarat luni că nu exclude o colaborare la guvernare cu PNL, dar „nu prin definiţie”, ci pe un „program de guvernare” şi pe „obiective clare”.
„Nu excludem acest lucru (guvernarea alături de PNL), dar lucrurile acestea vor fi discutate şi decise după alegeri. Ne vedem guvernând cu un partid cu care să putem face echipă pe un program de guvernare în primul rând pe care să ni-l asumăm. (…). Nu, nu e deloc exclusă (n.r. – colaborarea cu PNL). Da, de ce să nu o văd posibilă, dar nu prin definiţie. Văd o colaborare posibilă după ce şi dacă ne punem de acord pe nişte obiective. Aţi văzut, la Bucureşti, ne-am pus de acord pe nişte obiective în pregătirea alegerilor locale. Şi am colaborat şi avem astăzi primarul general al Capitalei, avem trei primari de sector, avem majoritate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Deci ne-am putut pune de acord şi putem lucra împreună. La fel şi la guvernare. Ne punem de acord pe ceea ce e de făcut în România, noi venim cu un program de reformă”, a precizat luni Dacian Cioloş, în studioul ziarului Libertatea.
Dacian Cioloș nu exclude o colaborare cu PNL
Întrebat dacă ia în calcul varianta să rămână în opoziţie dacă nu se ajunge la o înţelegere cu PNL, Cioloş a spus că acum nu este exclusă nicio variantă.
„Nu avem cum să nu luăm în calcul acum orice variantă, însă noi mergem în aceste alegeri cu obiectivul de a guverna România, noi suntem pregătiţi să guvernăm România. Noi nu intrăm în această campanie ca să intrăm apoi în opoziţie. Intrăm în această campanie să cerem românilor votul pentru a intra la guvernare şi pentru a pune în aplicare un program de guvernare, pentru că România are nevoie de aceste reforme acum, imediat, nu mai putem pierde timpul. Avem ocazia să ne reaşezăm locul acum în UE şi să consolidăm o democraţie în România, bazată pe nişte valori şi pe o economie care funcţionează. Şi asta înseamnă să intrăm la guvernare”, a susţinut liderul USR PLUS.