Mihai Tudose anunță: „Avem cel puţin 5 soluţii pentru prim-ministru. Mâine lansăm programul de guvernare”

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a anunţat că social-democraţii vor lansa marţi la Romexpo programul de guvernare al partidului. El a mai precizat că nu va fi avansat un nume privind propunerea de premier înaintea alegerilor parlamentare din 6 decembrie, însă dacă românii vor acord încrederea PSD, există cel puţin cinci persoane care sunt capabile să ocupe funcţia de prim-ministru.

„Mâine lansăm la Romexpo programul de guvernare. Şi o echipă care este osatura, scheletul echipei de guvernare. Nu ştiu dacă lansăm şi un candidat pentru premier înainte de alegerile parlamentare. Deocamdată soluţii avem. Ştim ce avem de făcut. Dacă românii ne acordă încredere, credeţi-mă că avem cel puţin 5 soluţii pentru prim-ministru”, a afirmat Mihai Tudose luni într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

PSD propune, prin programul de guvernare în domeniul educaţiei, introducerea orelor de educaţie sanitară, educaţie financiară şi cea privind drepturile şi valorile muncii care sunt absolut necesare.

De altfel, social-democraţii mai propun dezvoltarea şi adaptarea la cerinţele actuale existente pe piaţa muncii a învăţământului dual prin realizarea unor partneriate între unităţile de învăţământ şi antreprenori.

 

Ultimele știri

Previziunile lui Dan Dungaciu: „Ce se întâmplă la Varșovia se va întâmpla și la București”

Dan Dungaciu avertizează că disputa politică din Polonia dintre Nawrocki și Tusk ar putea anticipa un scenariu similar în România, cu alegeri anticipate.

Nicușor Dan, reacție la alegerile din Bulgaria: O felicită pe Iotova, după câștigarea alegerilor și o invită în România

Nicușor Dan a felicitat-o pe Iliana Iotova pentru victoria din alegerile prezidențiale bulgare și a invitat-o la București.

Vești bune pentru români. Salariul minim pe economie ar putea crește de la 1 ianuarie, anunțul făcut de ministrul Finanțelor

Sindicatele cer o majorare de 675 de lei brut a salariului minim de la 1 ianuarie. Discuțiile cu Guvernul încep luni la Palatul Victoria.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine