Consilierii locali din sectorul 4 iau act de prima demisie

Consilierii locali din sectorul 4 vor depune jurământul abia mâine, 10 noiembrie.

Tot atunci va avea loc prima ședință a Consiliului local al sectorului 4. Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte de hotărâri, inițiate de primarul Daniel Băluță. Acestea vizează alegerea comisiei de numărare a voturilor și alegerea președintelui de ședință al Consiliului local pe o perioadă de trei luni.

Pe ordinea de zi primită de consilierii locali din sectorul 4 se află și Proiectul de hotărâre privind încetarea de drept a unui mandat de consilier local, precum și vacantarea locului respectiv. Este vorba despre Trocan Andrei George, care și-a depus demisia în data de 23 octombrie.

Primarul sectorului 4 vrea să stabilească și numărul comisiilor de specialitate, dar și componența comisiilor 1 și 7. Așadar, primarul propune șapte comisii, după cum urmează:

Comisia nr. 1 – Comisia pentru activități economico – financiare, buget și finanțe;

Comisia nr. 2 – Comisia pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism;

Comisia nr. 3 – Comisia pentru administrarea domeniului public și privat, administrarea piețelor, organizarea instituțiilor și serviciilor publice de interes local și gospodărie comunală;

Comisia nr. 4 – Comisia pentru resurse umane, învățământ, protecția copilului, protecție socială, muncă, sănătate și familie;

Comisia nr. 5 – Comisia pentru cultură, culte, minorități, sport, tineret;

Comisia nr. 6 – Comisia pentru comerț și protecția consumatorului;

Comisia nr. 7 – Comisia juridică, de disciplină, apărarea ordinii publice și respectarea drepturilor cetățenești.

Consilierii locali din sectorul 4 reprezintă patru partide politice. Astfel, 11 sunt de la PSD, nouă de la Alianța USR PLUS, cinci de la PNL și doi de la PMP.

 

Ultimele știri

Ludovic Orban cere urgent mai puține județe în România. Numărul optim de unități

Ludovic Orban, liderul Forța Dreptei, solicită o reformă administrativă...

Adrian Câciu, despre „acoliții premierului” și iminentul rating Fitch: „Propaganda vă va spune că e foarte bine”

Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, avertizează că susținătorii...

Economistul Adrian Negrescu: „Evoluția economică a României, în momentul de față, urmează tiparul unor dinți de fierăstrău”

România a intrat oficial în recesiune tehnică, conform specialistului...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine