Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că este de acord cu slujbele religioase pentru combaterea secetei, organizate de către Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, şi de preoţi din Dobrogea. Daea susţine că “orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea aceasta pe care o avem în ţară”, după ce Arhiepiscopul Tomisului şi mai mulţi preoţi s-au rugat pentru ploaie, vineri, pe un câmp din Valu lui Traian, judeţul Constanţa.

Petre Daea a fost întrebat, sâmbătă, la Digi 24, dacă slujbele religioase organizate de către Arhiepiscopul Tomisului ajută la combaterea secetei.

“Orice măsură pe care o înţelege mintea umană şi comportamentul individual este folosită în disperarea aceasta pe care o avem în ţară şi mă îngrijorează şi pe mine şi pe fiecare dintre noi. Orice am face pentru binele ţării e binevenit”, a afirmat ministrul Agriculturii, scrie news.ro.

Ministrul Agriculturii a precizat că trebuie luate măsuri pentru punerea în aplicare a Programului Naţional de Îmbunătăţiri Funciare.

“Trebuie să acţionăm fiecare unde ne aflăm, dar eu în spaţiul acesta al misiunii mele mă îndrept spre efortul pe care îl pot face în aşa fel încât pe de o parte sistemele de irigaţii să-şi dovedească eficienţa. (…) Analizăm la faţa locului de pe o parte posibilităţile concrete de a acţiona pe de altă parte ce măsuri să luăm în perspectivă în vederea punerii în aplicare a programului naţional de îmbunătăţiri funciare care are obligativitatea de a se realiza, înţelegând aici aprobarea planului de către Parlament, cât şi sumele alocate în buget”, a mai afirmat Petre Daea.

Arhiepiscopul Tomisului se va ruga şi săptămâna viitoare pentru ploaie

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a rugat, vineri, pentru ploaie, pe un câmp din comuna Valu lui Traian. El a precizat că aceste rugăciuni vor continua şi săptămâna viitoare.

“Cu toţii să avem rugăciune stăruitoare către Dumnezeu să ne căim pentru păcatele noastre, să cerem milă şi ajutor de la Dumnezeu, ne rugăm necontenit să aducă aceste rugăciuni mila lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra tuturor credincioşilor noştri şi pământul să-şi dea ofranda sa”, a transmis cu acest prilej ÎPS Teodosie.

Arhiepiscopului Tomisului se va mai ruga pentru ploaie, luni, în comuna Cumpăna. El a îndemnat preoţii şi stareţii din eparhie să se roage pentru ploaie.

Rugăciuni similare vor mai avea loc în zilele de 18 iulie, 20 iulie şi 22 iulie, pe un câmp şi în fiecare zi în biserică.

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *