Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a declarat la Puterea Știrilor că cea mai mare pensie încasată în România este de 94.000 de lei. La polul opus, cea mai mică pensie din România este 1.125 lei. 1.200.000 de pensionari sunt în această situație.
„Nici o pensie nu va mai putea fi mai mare decât ultimul venit aflat în plată”
„Din păcate, în acest moment avem aproximativ 1.200.000 de pensionari în indemnizația minimă socială, care este 1.125 lei acum. Indemnizația minimă socială în 2024 va fi 1.281 lei. Vom avea o parte semnificativă a pensionarilor care datorită noii legi vor ieși din indemnizația minimă socială. Iar în sistemul public de pensii, cea mai mare pensie acum este 94.000 lei. Este o pensie de contributivitate a unei persoane care a avut venituri pentru care s-a plătit CAS de 25% datorită cărora are o pensie de 94.000 lei. Aceasta este cea mai mare pensie din sistemul public. Deci cea mai mică pensie astăzi este 1.125 lei și cea mai mare pensie este 94.000 lei, dar este important de știut că este o pensie obținută contributiv.
În România nu va mai fi posibil acest lucru, să ieși la o pensie mai mare decât salariul pe care l-ai avut. Atât pentru pensiile din sistemul public, cât și pentru pensiile de serviciu, fiindcă inclusiv în ceea ce privește pensiile de serviciu, aceștia au o legislație diferită. Și aici a fost o reformă aferentă jalonului 215. Avem o lege 282/2023. Când am ajuns ministru al Muncii și Solidarității Sociale, această lege era deja adoptată, dar am avut o decizie a Curții constituționale care s-a pronunțat pentru o anumită categorie. A trebuit doar să venim cu modificările cerute de decizia Curții Constituționale. Dar nici o pensie nu va mai putea fi mai mare decât ultimul venit aflat în plată”, a declarat ministrul Muncii, la Puterea Știrilor.