Sorin Grindeanu a declarat vineri, la Reșița, că i-a cerut liderului PNL, Ilie Bolojan, să renunțe la varianta Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Președintele PSD spune că premierul desemnat nu are alt program politic în afară de atacuri la adresa PSD și crede că acesta face tot posibilul să pice în Parlament. Grindeanu a mai dezvăluit că se aștepta să fie el desemnat premier de Nicușor Dan.
Aflat la Reșița, în fief liberal, Sorin Grindeanu a afirmat că singurul program politic prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan constă în critici la adresa PSD.
„Nu am auzit altceva până acum. Asta m-a făcut să spun că eu cred că domnul Mureșan nu-și dorește să fie premier și face tot posibilul să pice în Parlament, de-aia am zis să-i scurtam calvarul și să-i spunem să-și depună mandatul. Tot acolo ajungem, scurtăm această perioadă. Ce a considerat să facă Siegfried Mureșan după ce a acceptat să fie prim-ministru? A zis că e utilă linia Guvernului Bolojan. Cum vrei să te voteze PSD?”, a precizat Grindeanu.
Ce urmează după căderea guvernului
Liderul social-democrat consideră că, odată ce „Guvernul Mureșan” va cădea, va urma o nouă nominalizare, având în vedere că președintele Nicușor Dan a respins ideea unor alegeri anticipate.
„Să vedem cine va fi a doua nominalizare și, în funcție de asta, trebuie ca, indiferent de cine va fi nominalizat, să existe o majoritate transparentă care să facă posibilă o guvernare corectă. O să văd dacă o să pot avea o majoritate bazată pe valori europene, transparentă, care să asigure o guvernare coerentă, care să ducă la schimbarea direcției. Altfel, poți să ai un vot conjunctural prin care să treci un guvern, dar e un guvern slab, care poate să pice în 2-3 luni la o moțiune de cenzură. E mult de muncă și de îndreptat ce s-a întâmplat în ultimii ani”, a mai spus liderul PSD.
Grindeanu susține că este nevoie urgentă de o rectificare bugetară, pe fondul unei situații economice pe care o consideră critică.
„Noi, la PSD, am fost obișnuiți să venim de fiecare dată la guvernare după dezastre cauzate de dreapta. De fiecare dată când PSD a guvernat România, a crescut economic, am fost pe plus, veniturile oamenilor au crescut și am guvernat bine. Mi-aș dori o colaborare cu PNL de dreapta, conservator, creștin-democrat. În momentul de față, PNL e de fapt USR”, a adăugat liderul PSD.
Grindeanu, surprins că nu a fost nominalizat
Președintele PSD a mărturisit că se aștepta ca Nicușor Dan să-l desemneze pe el premier, dar consideră că nu totul e pierdut.
„Mă așteptam să fiu desemnat la finalul consultărilor de la Cotroceni, pentru mine a fost o surpriză. De când a ajuns președinte Nicușor Dan, l-a pus pe Bolojan de dreapta, de la partidul care s-a clasat pe locul 3, apoi Eugen Tomac de dreapta, Veștea de dreapta. Am zis că poate încearcă și cu partidul care a câștigat alegerile, PSD. M-am dus la Cotroceni încercând să-i spun că ne asumăm nominalizarea de prim-ministru și că acceptăm mandatul, asta am spus la Cotroceni”, a mai spus la Reșița Sorin Grindeanu.
Declarațiile liderului PSD vin după ce premierul desemnat a afirmat despre Grindeanu că se situează sub cota de încredere a propriului partid.
„PSD are un nivel de încredere, dl Grindeanu e sub acest nivel, el îi trage în jos. Eu spun întotdeauna adevărul. PSD își va face propriul calcul politic. Trebuie să-i ajutăm să facă calculul politic corect. Prin apariția AUR ca principal partid populist măsurile populiste ale PSD nu mai dau roade acum. Votul PSD este ultima șansă de credibilizare a PSD și să încerce să convingă oamenii că sunt într-o oarecare măsură un partid pro-european. Grija mea e România, nu viitorul PSD”, a mai transmis Mureșan.
