La cât ajunge cea mai mare pensie specială din România. Raluca Turcan a făcut-o publică

Cea mai mare pensie specială din cele 9.500 existente în România se ridică la aproximativ 79.000 de lei, a dezvăluit ministrul muncii, Raluca Turcan.

„În sistemul de pensii publice avem pensiile din sistemul public și pensiile speciale. Foarte multă lume s-a uitat pe pensiile speciale – și acolo, am și dat un exemplu, cea mai mare pensie specială este undeva la nivelul 79.000 de lei. Sunt 9.500 de pensii speciale, cu o medie de aproximativ 9.600, dar vreau să știți că și în sistemul de pensii publice cea mai mare pensie e aproximativ 39.000 de lei”, a adăugat Raluca Turcan.

Întrebată dacă e obținută pe bază de contributivitate, ea a răspuns: „În sistemul de pensii publice, pe baza contributivității, de 39.000 de lei”. Întrebată dacă este vorba despre cineva care a lucrat la stat, Raluca Turcan a mai afirmat: „Care a lucrat la stat și care a venit, evident, cu salarii din acestea foarte mari. De aceea, e important, totuși, când vorbim de sistemul public, să ne uităm la echitate, să ne uităm la contributivitate – și la motivarea angajaților, dar și la performanța instituțiilor” a declarat Raluca Turcan, joi seară, la Digi 24.

„E o categorie profesională respectată. Pe de altă parte, când vorbim de reajustări ale veniturilor în sistemul public, mi se pare firesc să fim un pic mai îngăduitori când sunt venituri din acelea foarte mari. Dacă ajustăm sistemul, să putem accepta că acolo pot să mai scadă acele venituri, și să ne uităm la cei cu venituri foarte mici. Pentru că în sistemul de sănătate avem 80.000 de angajați cu salariul minim”, a mai spus ministrul Raluca Turcan.

Evaluarea pensiilor a început, iar în două săptămâni au fost analizate 200.000 de doare. Toți cei 5 milioane de pensionari vor avea pensiile recalculate într-un an și jumătate, a promis ministrul muncii, Raluca Turcan

„Rareori am ocazia să spun că România are o problemă sistemică, în situația în care ne ducem în cap cu natalitatea, populația activă este în scădere și avem un număr mare de pensionari care trebuie sprijiniți și trebuie să aibă o pensie decentă. Au muncit și este dreptul lor să aibă o pensie decentă, și atunci, în condițiile în care anul acesta doar subvenția de la bugetul de stat pentru plata pensiilor este de 17 miliarde de lei, considerăm că este momentul optim să stabilizăm sistemul public de pensie. Ca atare, am început procesul de evaluare a tuturor celor aproximativ 5 milioane de pensii. În mai puțin de două săptămâni, avem evaluate 200.000 de dosare. În mai puțin de două săptămâni, avem aproximativ 200.000 de dosare, ceea ce înseamnă că noi într-un an și jumătate, cât ar fi putut să se întâmple dacă lucrul acesta începea cu 2019, vom avea evaluate pentru recalculare aproximativ 5 milioane de dosare”.

Ultimele știri

Avertisment de la Cotroceni pentru Guvernul Niculescu: „Economia românească nu mai poate suporta o mărire de taxe” / Ce spune Radu Burnete despre Dacia...

Radu Burnete spune că economia românească nu mai poate suporta noi taxe și vorbește despre presiunile asupra Dacia și Ford.

Adrian Năstase acuză autoritățile că îl transformă pe Georgescu în erou. Spune că lipsa lor de acțiune are efect invers

Adrian Năstase critică justiția, procurorii și serviciile pentru modul în care gestionează cazul lui Călin Georgescu, avertizând că riscă să-l transforme în erou.

Kelemen Hunor, replică pentru AUR după scandalul din Parlament cu privire la schimbarea denumirii stațiunii din Covasna: „Nici măcar pe Ceaușescu nu l-a deranjat”....

Kelemen Hunor acuză AUR de poziții antimaghiare pe tema redenumirii stațiunii Balvanyos din Covasna în „Bălvăniș”.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine