Centre de vaccinare MapN. Centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării își deschid porțile și pentru public, a precizat conducerea armatei într-un comunicat. Sunt 92 de centre de vaccinare introduse în platforma națională de vaccinare care vor primi civili de săptămâna viitoare.
Înscrierea publicului în cele 92 de centre de vaccinare organizate de MApN se va face prin Platforma naţională de programare şi prin apelarea call-center-urilor gestionate de MApN la numărul unic 021.414.44.25.
„De asemenea, începând de astăzi, au fost înființate încă 60 de linii telefonice pentru call-center-urile gestionate în totalitate de personalul MApN, destinate programării telefonice a populației la vaccinare, ajungându-se la un total de 600 de linii deschise”, se arată într-un comunicat al MapN.
În perioada următoare, numărul de centre de vaccinare militare va crește de la 58, câte sunt organizate în prezent, la 92 centre în toată țara, conform ministerului.
„Cele 92 de centre au însemnat o modalitate de reducere a presiunii pe centrele care deservesc populația general, preluând sarcina imunizării unei părți importante din populația României”, spunea zilele trecute ministrul Apărării Nicolae Ciucă, pe Facebook.
„Înființarea centrelor de vaccinare de către MApN a avut ca scop reducerea presiunii pe centrele de vaccinare coordonate de Ministerul Sănătății, prin extinderea capabilităților de administrare a vaccinului la nivel național, aceste centre fiind destinate atât personalului MApN cât și a celui din alte instituții ale sistemului național de apărare și, în anumite situații, chiar pentru persoane civile, în conformitate cu procedurile derulate prin platforma unică de programare”, au precizat reprezentanții MApN.