miercuri, august 19, 2026
22.4 C
București

Centrul de bătrâni din Orăștie, focar de coronavirus. Aproape toți vârstnicii sunt infectați, laolaltă cu îngrijitorii

Centrul de bătrâni din Orăștie a devenit un focar de coronavirus, pentru că aproape toate persoanele de acolo, vârstnici și îngrijitori, sunt infectați. Acesta este cel de-al treilea caz de focar de infecție pe teritoriul României, dar, din fericire, la căminul de bătrâni din Orăștie pacienții au doar simptome ușoare.

Au fost depistați pozitiv la coronavirus 21 dintre cei 30 de bătrâni internați, și cinci îngrijitori. Doar doi pacienți au fost internați.

„Persoanele nu prezentau semne şi simptome decât minore, cele care erau internate. S-au stabilit măsuri pentru a se realiza o închidere mult mai strânsă a activităţii din acest cămin, în sensul că personalul a rămas pentru 14 zile în cămin cu asigurarea cazării lor, astfel încât să realizeze schimburi continue”, a declarat medicul-șef al DSP Hunedoara, Cecilia Birău, potrivit PsNews.

Doi dintre bătrânii internaţi la căminul din Orăştie au ajuns pe 8 aprilie, la spitalul din localitate, pentru probleme de sănătate. Deoarece prezentau şi formele unei infecţii respiratorii uşoare le-au fost prelevate probe şi pentru prezenţa virusului COVID-19, iar a doua zi au fost testați și ceilalți vârstnici.

Căminul de bătrâni este închis pentru vizitatori din data de 3 aprilie, iar la momentul în care s-a început recoltarea de probe pentru toţi rezidenţii s-a decis ca personalul să rămână în unitate, restul salariaților rămânând acasî, pentru a nu fi și ei infectați

Persoanele rezidente din centrul de bătrâni au vârste cuprinse între 61 şi 94 de ani.

Este al treilea caz de infecție la un cămin de bătrâni, după ce la Galați, la un centru privat de îngrijiri paliative, numărul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 a ajuns la 90, din care 72 sunt vârstnici internaţi în cămin şi 18 sunt angajaţi care au lucrat acolo. Tot la Galați, la un alt centru, sunt patru cazuri de coronavirus – doi bătrâni și doi angajați.

812 cadre medicale sunt infectate cu coronavirus. Mai mult de jumătate, în Suceava

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara a demarat o anchetă epidemiologică în acest caz.

Ultimele știri

Crin Antonescu atacă propaganda „bolojenistă”. USR nu recunoaște justiția atunci când unul dintre membrii săi este anchetat

Crin Antonescu critică influența USR asupra electoratului, subliniind eficiența...

Crin Antonescu: „România nu este condusă, este acefală”. Politicienii din „galeria lui Bolojan”

Crin Antonescu acuză guvernul Bolojan-USR de guvernare dramatică și...

Scene dramatice la cozi pentru carne în anii ’80. Cum se făceau cumpărăturile în orașele din România comunistă: „se bagă” la magazin

În România comunistă, aprovizionarea deficitară a generat scene dramatice...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine