Criză a firmelor de pompe funebre în România. Explicația: „se «fofilează» printre normele legale”

O criză a firmelor de pompe funebre este aproape în România, atrag atenția reprezentanții patronatului, pentru că doar o mică parte din acestea îndeplinesc condițiile legale pentru a oferi servicii complete. O femeie din Giulești decedată din cauza coronavirusului  a stat mai bine de 24 de ore până să fie preluată de reprezentanții firmei funerare, iar acest lucru tinde să se repete.

„Vom ajunge în situaţia ca decedaţii de COVID-19 să rămână periculos de mult în locuinţe, menţinându-se astfel un imens pericol de infectare în respectivele zone”, susţin reprezentanții firmelor de pompe funebre, potrivit PsNews.

Criză a firmelor de pompe funebre. „Avem cam 5.000 de firme de pompe funebre în toată ţara, dar numai 10 la sută dintre acestea au autorizaţie sanitar-veterinară pentru servicii funerare complete. Pentru a pune la dispoziţie astfel de servicii, costurile investiţiei sunt foarte mari. Drept urmare, repet, 90 la sută din aceste firme care folosesc titulatura de pompe funebre se «fofilează» printre normele legale şi cer autorizaţie numai pentru transport funerar. Din punct de vedere legal, aceste firme pot face numai transportul de specialitate. Nu au voie să manipuleze cadavre sau să facă astfel de tratamente speciale. În cazul femeii ucise de COVID-19 în domiciliul ei din Bucureşti, cel mai probabil, iniţial, rudele şi autorităţile au contactat, fără să ştie, astfel de firme, neautorizate pentru astfel de manopere complexe”, a explicat şeful Patronatului Funerar Român, Adrian Găitan.

Ultimele știri

Kelemen Hunor cere Guvernului Niculescu să crească pensiile, conform legii, şi salariile bugetarilor, care au fost îngheţate

Kelemen Hunor cere Guvernului să găsească bani pentru pensii și pentru indexarea salariilor bugetarilor înghețate.

Guvernul Niculescu pregătește prima rectificare bugetară. Pensiile și taxele din 2027, pe masa discuțiilor

Guvernul Niculescu pregătește prima rectificare bugetară și conturează planul fiscal pentru 2027, inclusiv pensiile și fondurile SAFE.

Câți bani în plus ar putea primi pensionarii din 2027. Calculele oficiale și scenariul de majorare cu 7,5%

Pensiile ar putea crește cu 7,5% din 2027, dar inflația ar putea anula mare parte din câștigul real.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine