Taxă pe coronavirus cerută de la bogați, în Italia. Propunerea democraților a stârnit ample controverse

O taxă pe coronavirus pe care să o plătească bogații a fost propusă de Partidul Democrat în Italia. Această taxă de solidaritate ar trebui să fie plătită de persoanele care câștigă mai multe de 80.000 de euro pe an iar acesta a fost gândită pentru ca diminua efectele crizei economice așteptată post-coronavirus.

Partidul Democrat, care formează o coaliție guvernamentală cu Mișcarea 5 Stele, a propus introducerea unei taxe de solidaritate, care ar fi plătită de către persoanele al căror venit anual depășește 80.000 de euro.

Partidul Democrat (PD, centru-stânga) – unul dintre cele două mari partide care alcătuiesc coaliția de guvernământ cu Mișcarea 5 Stelea formulat propunerea care a stârnit dezbateri în Penisulă, relatează G4Media.

Potrivit „Corriere della Sera”, „grupul PD din Camera Deputaților a propus o contribuție de solidaritate, care ar fi plătită de cei care au venituri anuale peste 80.000 de euro”. Această taxă, numită imediat „taxa Covid” de către cotidianul de centru-stânga „La Repubblica”, „va fi plătită numai de cei cu venituri care depăşesc acest prag”, în mod progresiv „mergând de la câteva sute de euro pentru cei mai puțin înstăriți, până la zeci de mii de euro pentru cei cu venituri peste un milion de euro”. „Venitul preconizat la bugetul de stat ar fi de 1,3 miliarde pe an”, precizează ziarul din Roma.

Potrivit cotidianului „Corriere della Sera”, această taxă ar viza doar anii fiscali 2020 și 2021 și, prin urmare, este clar că ar fi pusă în aplicare cu scopul de a face față crizei economice cauzate de pandemie.

Totuşi, deși PD este, după M5S, al doilea cel mai important partid din coaliția guvernamentală ca număr de deputați, propunerea are puține șanse de a reuși. Într-adevăr, dacă un protest (previzibil) ar începe imediat în rândurile opoziției de dreapta împotriva acestei taxe Covid, însăşi M5S ar fi împotriva acestei opțiuni.

În orice caz aşa afirmă „La Repubblica”, care scrie că M5S ar fi reacționat la această propunere spunând că, „în acest moment, urgența este să dați bani și să nu să luați din buzunarele italienilor”.

Ultimele știri

Fiul lui Tudorel Toader, scos din arest pentru percheziții. Polițiștii au căutat probe la cabinetul notarial și la universitate

Alexandru Toader, fiul fostului ministru Tudorel Toader, a fost scos din arest pentru percheziții la cabinetul notarial și la universitate.

Netanyahu face acuzații grave: „Vor să fure alegerile!” / Prezența la alegeri, la cel mai ridicat nivel din 1973 încoace

Netanyahu acuză opozanții arabi de fraudă electorală, în timp ce prezența la vot în Israel e cea mai mare din 1973.

Kelemen Hunor crede că Guvernul rezistă până în 2028. „Acest joc nu se poate repeta la nesfârșit”

Kelemen Hunor crede că actualul Guvern va rămâne la putere până în 2028, pentru că fără AUR o moțiune de cenzură nu poate trece.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine