Certificatul verde se reintroduce în Danemarca din cauza reinfectărilor
Certificatul verde se reintroduce în Danemarca din cauza reinfectărilor

Certificatul verde se reintroduce în Danemarca din cauza reinfectărilor accentuate, în ciuda faptului că în această țară procentul persoanelor vaccinate este de aproximativ 85%. Nici nu au trecut două luni de când autoritățile daneze renunțaseră la toate restricțiile sanitare.

Reintroducerea certificatului verde a fost anunțată de premierul danez Mette Frederiksen, luni, la mai puțin de două luni distanță de momentul în care autoritățile renunțau aproape complet la restricțiile anti-pandemie.

Certificatul verde, reintrodus în Danemarca după mai puțin de două luni

Comisia epidemiologică daneză a recomandat guvernului de la Copenhaga să clasifice COVID-19 drept „boală de amenințare socială” și să reintroducă așa-numitul certificat verde, le-a spus Frederiksen jurnaliștilor, potrivit AFP și B1TV.

Guvernul va urma această recomandare”, a precizat prim-ministrul danez.

Certificatul verde se reintroduce în Danemarca. Mette Frederiksen a recunoscut că reintroducerea certificatului le va îngreuna viața persoanelor nevaccinate, însă a adăugat: „Așa cred că trebuie să se întâmple”.

Peste 85% din populația daneză eligibilă, vaccinată cu schemă completă

În Danemarca, țară cu o populație de 5,8 milioane de persoane, au fost vaccinate anti-COVID-19 cu schemă completă 85,9% dintre persoanele cu vârste mai mari de 12 ani.

Cu toate acestea, la finalul săptămânii trecute, autoritățile daneze avertizau că spitalele din țară riscă să fie copleșite din cauza COVID-19, a gripei și a altor boli infecțioase.

Autoritățile sanitare se așteptau să se infecteze și să se interneze mai multă lume, dar lucrurile au evoluat mai rapid decât se așteptau”, a adăugat Mette Frederiksen.

Certificatul verde va fi obligatoriu pentru accesul în baruri, restaurante și cluburi de noapte.

Puteți să trăiți cu certificatul coronavirus”, a continuat premierul danez. „Vă oferă o liniște sufletească atunci când mergeți la cinematograf sau la un concert”, a mai spus Frederiksen.

În primăvară, Danemarca devenea un pionier al certificatului verde, când bilanțul infectărilor noi era de patru ori mai mic decât în prezent.

În Danemarca au fost înregistrate 2.745 de decese COVID-19 de la debutul pandemiei.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *