ciolacu 2

Marcel Ciolacu crede că președintele României apără Guvernul Orban degeaba. Liderul interimar PSD este de părere că Guvernul PNL tot prost și corupt rămâne.

„Președintele Iohannis minte pentru Guvernul său. Degeaba! Guvernul PNL tot prost și corupt rămâne. De asta trebuie să plece! Jenant moment! Să vezi cum Puterea dă vina pe Opozitie pentru că ea, Puterea, a stat două săptămâni pentru a scrie o lege.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă în care a sugerat că situația actuală a cazurilor coronavirus a fost generată de întârzierea celor de la PSD privind promulgarea legii carantinării. „O lege proastă, aberantă, care transforma România în dictatura pilelor numite în funcții publice. O lege care nu respecta drepturile cetățenilor simpli, dar dădea putere de Dumnezei unor funcționari parașutați de PNL în funcții pentru care nu au nicio calitate. Guvernul – 2 săptămâni pentru o aberație (25 iunie – 6 iulie).  Parlamentul – 8 zile (9- 16 iulie) pentru a avea o lege aplicabilă, realizată împreună cu societatea civilă, cu CSM, cu medici și pacienți. Deci, cine a tras de timp ”săptămâni”, domnule Iohannis?!„, declară acesta.

Marcel Ciolacu justifică întârzierea. El spune că legea avea nevoie de îmbunătățiri. „Parlamentul a corectat, cât a putut în acest timp foarte scurt, mizeria trimisă de Guvern! Să invoci la nesfârșit laitmotivul PSD e cel puțin penibil, domnule președinte! Dar să și minți pentru un guvern prost și corupt, e de-a dreptul scandalos. Tot PSD e de vină că Orban nu suflă o vorbă despre organizarea alegerilor în condiții de siguranță? Sau despre deschiderea școlilor?! Știu, da, mai e o lună și jumătate, e prea devreme pentru Orban….”, încheie șeful PSD.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *