Ciprin Ciucu, primarul Sectorului 6 și președinte PNL București, îl atacă din nou pe primarul general Nicușor Dan, despre care spune că a cedat prea repede rolul de lider în alcătuirea bugetului Capitalei. „Chiar dacă nu o scoate la capăt, un primar are datoria să încerce”, a spus Ciprian Ciucu.

„Atunci când ești primar si ai un aparat de cateva mii de oameni, să vii [să – n.r.] ceri Consiliului să îți facă bugetul, (activitatea din consiliul fiind practic cvasineremunerată) este egal cu o capitulare. Prematur. Chiar dacă nu o scoate la capăt, un primar are datoria să încerce! Nu poate renunța atât de ușor la leadership! Un primar are datoria să caute soluții, să se dea peste cap, și să demonstreze că a făcut tot ce i-a stat în putință, chiar dacă nu aduce bugetul pe zero. Trebuie să umble serios la cheltuieli și să comaseze sau desființeze instituțiile inutile”, spune Ciprian Ciucu.

„Apoi, după ce a discutat și a luat toate masurile imaginabile pentru a echilibra bugetul, cu toate cifrele la vedere, se duce în fața Guvernului și a oamenilor și spune: asta este tot ce am putut, de restul este nevoie să ne ajute guvernul! Dar înțeleg că nu se poate sau efortul e prea mare”, a scris Ciprian Ciucu joi seară pe Facebook.

Reacția lui Ciprian Ciucu a venit după ce primarul Nicușor Dana spus tot joi că, potrivit formei actuale a bugetului, „va fi imposibil pentru PMB să acopere nevoile Capitalei la nivelul anului curent”.

Nicușor Dan a chemat partidele politice din Consiliul General al Capitalei să vină cu propuneri concrete de buget local.

„Mai direct și mai simplu spus, să arate clar de unde și cât să tăiem. La urma-urmei, CGMB va trebui să voteze bugetul Capitalei, așa că rog grupurile politice să propună direct acest buget și să-și asume tăierile necesare”, a mai spus primarul general.

Ciprian Ciucu i-a transmis lui Nicușor Dan că PNL va merge cu o propunere de buget.

„Îl rog pe Primarul General să permită mâine o întâlnire de lucru între direcția economică a PMB și consilierii generali ai PNL București. P.S. Prin aplicarea unor mecanisme financiare legale, viceprimarul Stelian Bujduveanu deja a reușit să salveze un miliard de lei din bugetul PMB. Altfel groapa ar fi fost și mai adâncă! Un miliard!!”, a precizat Ciprian Ciucu în postarea lui.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *