Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la deschiderea anului universitar, că „avem nevoie de toleranță zero în privința plagiatului”, adugând că noile legi ale educației „trebuie să includă prevederi explicite cu privire la prevenirea și sancționarea acestui fenomen toxic al mediului educațional”. Întrebat ulterior despre declarația președintelui, premierul Nicolae Ciucă a spus că speră „să se elucideze” cât mai repede „subiectul”, făcând referire la acuzațiile de plagiat în legătură cu teza sa de doctorat.

Întrebat dacă s-a simțit vizat de declarația președintelui Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă a răspuns:

„Absolut. Nu am niciun fel de problemă. Și așa cum am spus de la început, îmi pun la dispoziție tot ceea ce este necesar astfel încât să se elucideze acest subiect. În acest moment este o anchetă în desfășurare și în momentul în care se finalizeză își va urma cursul”, a spus Nicolae Ciucă.

PressOne a publicat în ianuarie un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul „Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, susţinută în 2003 la Universitatea Naţională de Apărare Carol I. Jurnalista Emilia Şercan afirmă că peste 40 de pagini din cele aproape 140 ale lucrării au fost copiate fără atribuirea corectă corectă a surselor originale şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice. Ulterior, Universitatea Naţională de Apărare Carol I a anunţat că a demarat verificări în legătură cu respectarea standardelor de calitate şi de etică universitară a tezei de doctorat întocmită de Nicolae Ciucă.

La rândul său, premierul Nicolae Ciucă a respins acuzațiile, spunând că acestea „nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel”.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *