a

Premierul Nicolae Ciucă, lider al PNL, a anunțat oficial luni, 3 octombrie, că PNL o propune pe Ligia Deca, actual consilier prezidențial, pentru funcția de ministru al educației, în locul lui Sorin Cîmpeanu. Florin Cîțu și Florin Roman s-au abținut de la vot pentru că actuala consilieră a lui Klaus Iohannis „nu este membră PNL”, potrivit surselor citate de Libertatea.

„Astăzi, în ședința BPN am venit cu propunerea ca doamna Ligia Deca să fie propunerea PNL pentru funcția de ministru al Educației. Este în măsură să continue și să respecte de dezbatere și de aprobare a pachetului de legi (ale educației – n.r.) în Guvern, urmând ca până la finele lunii octombrie, acesta să fie aprobat și înaintat Parlamentului pentru dezbatere”, a anunțat Nicolae Ciucă, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL.

Înainte de a anunța că Ligia Deca este propunerea pentru funcția de ministru, Nicolae Ciucă i-a mulțumit lui Sorin Cîmpeanu, printre altele, „pentru modul în care a înțeles să se sacrifice pe dumnealui pentru ca un proiect să poată să meargă mai departe”.

„Vreau să-i mulțumesc domnului ministru Cîmpeanu pentru întreg efortul pe care l-a făcut în această perioadă și pentru sacrificiul prin care împreună cu echipa de la Ministerul educației au reușit să finalizeze pachetul de legi pentru educație și pentru modul în care a înțeles să se sacrifice pe dumnealui pentru ca un proiect să poată să meargă mai departe”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Libertatea.

Întrebat de ce liberalii nu au ales un om din partid pentru portofoliul educației, Nicolae Ciucă a precizat că au „căutat un om care știe conținutul pachetului de legi și este în măsură să preia din mers dinamica calendarului astfel încât pachetul de legi să intre la timp în Parlament”.

Întrebat, de asemenea, dacă în opinia sa Sorin Cîmpeanu nu ar fi trebuit să-și dea demisia din funcția de ministru al educației, Ciucă a precizat că „trebuie să facem diferența între o acuză și eticheta de vinovat”, care trebuie pusă de ”instituții ale statului” și a adăugat că apreciează foarte mult activitate ministrului Cîmpeanu, care ”a muncit zi și noapte” la pachetul de legi ale educației.

La rândul său, Ligia Deca a afirmat că este nevoie de ”o reformă profundă” în sistemul de educație, ”iar viziunea «România Educată» tocmai asta este”. „Mulțumesc membrilor BPN al PNL pentru încrederea cu care m-au învestit astăzi și pentru că m-au nominalizat pentru funcția de ministru al educației. PNL și-a asumat încă de la început proiectul «România Educată», și-a asumat politic ducerea lui la bun sfârșit și interpretez încrederea primită ca o misiune în acest sens. Am contribuit la realizarea proiectului și îmi doresc, în continuare, să duc la bun sfârșit ceea ce predecesorii mei au început în ceea ce privește operaționalizarea viziunii «România Educată»”, a spus Ligia Deca.

 

Join the Conversation

2 Comments

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *