„Conflictul din Ucraina ar putea dura chiar ani de zile”. Anunțul vicepremierului britanic

Vicepremierul britanic Dominic Raab a anunțat, duminică, faptul că războiul din Ucraina ar putea dura luni de zile, dacă nu chiar ani. În plus, acesta a adăugat că aliaţii internaţionali vor trebui să dea dovadă de “rezistenţă strategică” pentru a se asigura că preşedintele rus Vladimir Putin va da greş.

Misiunea noastră împreună cu aliaţii noştri este să ne asigurăm că Putin eşuează în Ucraina, şi aceasta va lua ceva timp – vorbim de luni de zile, dacă nu chiar ani – şi prin urmare trebuie să dăm dovadă de rezistenţă strategică, deoarece acest (conflict) nu se va termina în câteva zile”, a declarat vicepremierul britanic la postul de televiziune Sky News.

A 12-a zi de război

După 11 zile de război, Rusia începe „să realizeze costul real al războiului”, spune un consilier apropiat al președintelui ucrainean, care precizează că din acest punct negocierile pot fi „constructive”. În paralel, sâmbătă noapte Volodimir Zelenski a avut o nouă discuție telefonică cu Joe Biden, căruia i-a cerut mai mult ajutor financiar pentru a rezista invaziei Rusiei.

„În cadrul unui dialog permanent, am avut o nouă conversaţie cu @POTUS (preşedintele Statelor Unite). Ordinea de zi a inclus probleme de securitate, sprijinul financiar pentru Ucraina şi continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei”, a scris Volodimir Zelenski pe Twitter.

author avatar
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.
Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Oficial, rata șomajului e sub 6%. Care este însă, cu adevărat, cifra reală

România înregistrează oficial o rată a șomajului de doar...

Când va adera România la OCDE. Anunțul făcut de Nicușor Dan

„Pentru România, aderarea la OCDE este un obiectiv strategic”,...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine