Coronavirusul nu a pătruns în România până acum, spun reprezentanții Guvernului. Toate testele au ieșit negative
Coronavirusul nu a pătruns în România până acum, spun reprezentanții Guvernului. Toate testele au ieșit negative

Coronavirusul nu a pătruns în România până marți seară, au anunțat într-o conferință comună ministrul sănătății, al internelor și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Însă, sunt 17 persoane aflate în carantină și alte 1.000 izolate la domiciliu. Toate au intrat în țară din zone de risc.

La nivel naţional sunt disponibile peste 4.000 de locuri de carantină, în 125 de locaţii. Însă nu s-a confirmat până acum niciun caz de coronavirus și toate testele făcute persoanelor suspecte au ieșit negative, au spus reprezentanții ministerelor luni seară.

Directorul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat că nu este niciun caz de infectare confirmat în România şi că nu mai sunt în lucru teste la acest moment, cele făcute fiind negative.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, că sunt 4.172 locuri de carantină la nivel naţional, în 125 de locaţii aflate în 121 de localităţi din 40 de judeţe. De asemenea, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat că sunt disponibile în jur de 2.500 de paturi în toate secţiile şi spitalele de boli infecţioase, din care 95 sunt pentru terapie intensivă, arată PsNews.

Ministrul de interne a adăugat a spus că, în Neamţ, două persoane venite din China nu au respectat măsurile privind izolarea la domiciliu şi riscă amendă sau închisoare. Aceștia sunt cetățeni chinezi, a precizat el.

„Doi vânzători în magazin, din judeţul Neamt, veniţi din China, nu au respectat indicaţiile de izolare la domiciliu. Nu au fost pozitivi la verificare şi trebuiau să stea 14 zile în izolare la domiciliu. Sunt poze puse la dispozitia IPJ şi DSP cu ei. Fapta lor va fi documentată de IPJ şi vom afla mâine (n.r. azi) soluţia luată. Procurorul va decide pedeapsa”, a declarat Marcel Vela, care a adăugat că cei doi riscă fie o amendă, fie închisoare.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a prezentat şi situaţia românilor aflaţi în carantină, spunând că au fost doi cetăţeni veniţi din China, din Wuhan, care au plecat, iar acum sunt cele şase persoane aduse din Japonia de pe vasul de croazieră Diamond Princess, în Dolj mai sunt în carantină alte 8 persoane venite din Italia (Lodi), iar în Galaţi alte 3 persoane, de asemenea, venite din Italia.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *