Cosette Chichirău cere clarificări Ministerului Muncii

Cosette Chichirău cere clarificări Ministerului Muncii cu privire la reglementările necesare redeschiderii activității economice. Candidata la Primăria Municipiului Iași se prezintă îngrijorată . “Solicit ministerului Muncii, doamnei Violeta Alexandru, să dea publicității, în cel mai scurt timp, planul pentru redeschiderea activităților economice cu protejarea sănătății angajaților. Mediul de afaceri din Iași îl așteaptă. Ieșenii care trebuie să se întoarcă la muncă, antreprenori și angajați, vor să știe ce au de făcut pentru a fi în siguranță.”, spune aceasta într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Chichirău dorește să știe cât mai repede ce se va întâmpla cu activitățile economice după ce starea de urgență va lua sfârșit. Reamintim că președintele Klaus Iohannis a declarat că 14 mai este ultima zi de stare de urgență. Ulterior, România urmează să intre în stare de alertă.

Ea crede că ne putem inspira și din măsurile luate de alte țări. “Peste tot, guvernele, ministerele, autoritățile locale au anunțat noile reguli și recomandări după redeschidere, pentru a veni în ajutorul economiei și al cetățenilor. La noi, nu. Toate aceste planuri întârzie fără nicio explicație. Le putem copia din alte ghiduri. Nu e nicio problemă. Dar trebuie să ne pregătim pentru redeschidere. Iar companiile să știe câți bani sunt necesari pentru a reorganiza activitățile.”, continuă Cosette Chichirău.

După ce Cosette Chichirău cere clarificări, ea adaugă ca alte țări au conceput deja măsuri pentru revenirea economiei. Deputata USR oferă ca și exemplu Franța. Aceasta explică și faptul că cu cât sunt cunoscute măsurile de prevenție mai repede, cu atât mai repede vom avea rezultate. “Franța lucrează la aceste reguli. La fel trebuie să procedăm și noi. Cu cât sunt cunoscute mai repede aceste reguli și recomandări, cu atât mai simplu va fi să repornim economia în siguranță pentru angajați și angajatori.”, încheie Cosette Chichirău.

Ultimele știri

Manelistul Dani Mocanu lansează o piesă anti-procurori, din arest la domiciliu. I-ar fi „fabricat 11 dosare”

Dani Mocanu, aflat în arest la domiciliu în Napoli,...

După ce a fost demisă de Oana Țoiu, Tamila Cristescu a primit laude pentru eforturile sale diplomatice. Ce spune Paolo Zampolli despre ea

Paolo Zampolli a lăudat contribuțiile Tamilei Cristescu la promovarea...

Singura rafinărie românească care mai rămâne în funcțiune. S-au făcut deja stocuri de carburanți

Rompetrol Rafinare va suspenda activitatea rafinăriilor Petromidia Năvodari și...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine