Creștere economică accelerată. Aceasta este situația în care se află România la acest moment, consideră ministrul muncii, Raluca Turcan, care a preluat sintagma expusă de mai multe ori până acum de premierul Florin Cîțu.
România înregistrează o creștere economică accelerată deoarece Guvernul a ajutat mediul economic după izbucnirea pandemiei de coronavirus. Asta se vede inclusiv în numărul locurilor de muncă, cu 120.000 mai mult în acest an, a declarat joi seară Raluca Turcan.
Ministrul muncii a spus că Guvernul a sprijinit mediul economic în timpul pandemiei de coronavirus, iar „rezultatele sunt concrete”, „dincolo de orice bruiaj care există în spațiul public”.
„Cifrele arată că avem creștere economică accelerată, investiții publice în creștere cu peste 32% în prima jumătate a lui 2021 comparativ cu aceeași perioadă a anul trecut, dar și 120.000 de locuri de muncă nou create de la începutul anului până în acest moment. Aceste rezultate au fost pregătite prin măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, pentru angajatori și angajați, în care am investit 7,6 miliarde lei și am salvat aproximativ 1,4 milioane locuri de muncă”, a scris Raluca Turcan, pe Facebook.
Turcan a mai precizat că au fost identificate în piața muncii 480.000 de oferte de locuri de muncă și doar 200.000 de cereri, ceea ce înseamnă că acum trebuie pus accentul pe formarea și calificarea angajaților.
Raluca Turcan a enumerat apoi o parte din măsurile formatoare pentru angajați:
Sprijinim învățământul în sistem dual, împreună cu Ministerul Educației;
Adaptăm sistemul de calificări și standardizarea ocupațiilor, în funcție de actualizările Codului Ocupațiilor din România, demers în curs de finalizare;
Am adoptat măsuri în domeniul digitalizării, nu doar în relațiile dintre angajat și angajator, prin posibilitatea folosirii semnăturii electronice în relațiile de muncă, ci și între companii și instituțiile statului;
Am flexibilizat relațiile de muncă, prin kurzarbeit, măsură pe care am adoptat-o în pandemie și care se aplică în continuare, am simplificat telemuncă și avem în lucru mai multe variante pentru adaptarea contractelor de muncă la condițiile actuale;
Investim în procesele de digitalizare a instituțiilor care țin de minister aproximativ 84 de milioane de euro, prin PNRR. Din această sumă, peste 17 milioane ar putea reveni Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, instituție cu rol – cheie în ceea ce privește formarea și plasarea forței de muncă la angajatori.