Cristian Popescu Piedone (PUSL), a comentat declaraţiile medicului Cătălin Cîrstoiu cu privire la incompatibilitate. Mai mult, edilul Sectorului 5 a subliniat că participă la această competiție cu responsabilitate şi crede în succesul său.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, social-democraţii l-au propus în şedinţa Coaliţiei de ieri pe Cristian Popescu Piedone pentru a-l înlocui pe medicul Cătălin Cîrstoiu, şi PSD nu ar fi deranjat dacă liderul PUSL ar intra în cursă din partea alianței la alegerile pentru Primăria Capitalei.
La rândul său, edilul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone şi-a lansat oficial candidatura şi se declară optimist în ceea ce privește succesul la alegerile din 9 iunie 2024.
„În primul rând am fost și sunt singurul candidat asumat al unui partid numit Partidul Umanist Social Liberal, care nu s-a dezis de partid, indiferent de zvonurile care au apărut în decursul timpului. Nu fac nicio negociere.
Am vrut să fac o negociere la început când am avut discuția cu domnul președinte al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, și cu domnul președinte al Partidului Național Liberal, domnul Ciucă, exprimându-mi durerea efectiv pentru că trebuie să îndepărtăm acest fenomen care a mințit efectiv și se numește Nicușor Dan de la conducerea Bucureștiului, care din cele 30 de proiecte nu a îndeplinit niciunul și se laudă cu proiectul fostului primar general Gabriela Firea.
Cristian Popescu Piedone, după anunţul lui Cătălin Cîrstoiu: „Dă-i Doamne mintea de apoi”
Revenind la declarațiile domnului Cîrstoiu pot să spun în primul rând: dă-i Doamne mintea de apoi.
Se pare că domnul Crîstoiu se simte foarte bine făcând această declarație în fața Spitalului Municipal. Respect profesia lui, respect jurământul lui Hipocrate, care, în calitatea de doctor, l-a depus și cred că este cel mai bun profesionist.
În decursul timpului, în cei 35 de ani ai mei de căsnicie, am avut nu mai puțin de 160 de fini. Unuia dintre ei i-a fost salvată viața de domnul doctor Crîstoiu și nu a știut că este finul meu. N-am apelat la domnia sa, nu am intervenit, am lăsat să-și pună profesionalismul cuvântul și îi mulțumesc pentru acest lucru.
În schimb, am mai avut și doi finii care, după investigațiile pe care le-au făcut domnul Crîstoiu le-a spus să treacă și pe altă policlinică pentru diverse consultații.
„PNL face jocuri pentru a-l menține în funcţie pe Nicuşor Dan”
Astăzi, făcând această declarație în fața Spitalului Municipal și nu în cadrul unei coaliții, probabil că nu și-a găsit locul în politică, cum se vede clar, spunând că n-a fost susținut în perioada asta. Indiferent ce se va întâmpla în perioada următoare, eu sunt o locomotivă care s-a pus pe șine.
Exprimându-mi dorința să fiu susținut se pare că liberalii au vrut să facă niște jocuri ca în continuare acest Nicușor Dan să rămână primar al Bucureștiului, susținându-l cu toată tăria. (…)
Important e ce preferă electoratul Bucureștiului și electoratul Bucureștiului, vă garantez, s-a săturat de aceeași Mărie cu altă pălărie și a înțeles că politicul trebuie să-și facă politica acolo unde se pricepe”, a spus Cristian Popescu Piedone la Antena 3 CNN, subliniind că Partidul Umanist Social Liberal va avea un scor istoric la alegerile din 9 iunie.