Criza în energie reprezintă o prioritate a actualei guvernări, spune președintele PSD. „Guvernul trebuie să vină cât mai repede cu soluțiile cele mai bune”, a spus Ciolacu, care s-a întâlnit cu premierul și cu conducerile PNL și UDMR.
Prioritatea guvernării e criza din energie, spune Marcel Ciolacu după întâlnirea pe această temă cu factorii decizionali.
„Am avut o întâlnire la primul ministru, în cabinetul primului ministru, împreună cu ceilalţi preşedinţi ai coaliţiei şi cu secretarii generali ai partidelor, o întâlnire convenită pentru a vedea unde am ajuns cu soluţiile în ceea ce priveşte această criză în energie. Părerea mea, şi am văzut că şi a domnului Cîţu, şi a primului ministru, prioritatea unu a acestei guvernări este această criză în energie. (…) Guvernul trebuie să vină cât mai repede cu soluţiile cele mai bune”, a declarat președintele PSD, miercuri, la România TV.
Guvernul ar urma să facă într-o viitoare ședință propunerea referitoare la facturile la energie pe luna ianuarie, iar apoi să fie rezolvată situaţia pentru lunile februarie şi martie. Ulterior, spune el, vor fi organizate alte discuții și vor fi formulate soluții pentru perioada următoare, începând cu aprilie, a mai spus Ciolacu.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut miercuri o întâlnire de lucru cu mai mulți miniștri și cu șeful ANRE, Dumitru Chiriță, pentru a evalua măsurile necesare protejării populației și mediului de afaceri de efectele creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale.
„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a avut o întâlnire de lucru pentru evaluarea măsurilor necesare protejării populației și mediului de afaceri de efectele creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale. La întâlnire au participat miniștrii Finanțelor, Adrian Câciu, Agriculturii, Adrian Chesnoiu, Economiei, Florin Spătaru, Energiei, Virgil Popescu, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, Justiției, Cătălin Predoiu, precum și Secretarul General al Guvernului, Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mircea Abrudean, și președintele ANRE, Dumitru Chiriță. Cu această ocazie, au fost analizate mecanismele de cooperare inter-instituțională și au fost pregătite reperele necesare pentru următoarea reuniune a Comitetului inter-ministerial în domeniul energiei”, au precizat oficialii Guvernului.
Leave a comment