CTP îl desființează pe Klaus Iohannis pentru deplasarea cu avionul de lux: „Merita un avion mai scump. Dar aripa Boeingului e la 5 metri de sol, nu poate arunca paltonul pe ea”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a criticat în termeni duri alegerea președintelui Klaus Iohannis de a zbura în Japonia la bordul unui „avion VIP”, într-un comentariu postat pe platforma Republica.

„Președintele Iohannis s-a dus la Tokyo pentru un schimb de experiență cu campioana mondială la prăbușire demografică, Japonia. La japonezi se nasc prea puțini copii de prea mult bine, la noi, de prea mult rău“, a scris, ironic, CTP.

Gazetarul a constatat, în aceeași notă, că „dl Iohannis a zburat cu un avion privat, închiriat din Luxemburg, un Boeing amenajat ca un palat, contra unui mizilic de circa 100.000 de euro. Mie, unul, mi se pare chiar prea puțin pentru valoarea domnului Iohannis”.

Cristian Tudor Popescu a făcut apoi referire la un alt incident, când președintele și-a aruncat paltonul pe mașină, pentru că nu i l-a luat nimeni, în timpul unei vizite oficiale în Franța.

„Există însă un inconvenient: aripa Boeingului e la o înălțime față de sol de 5 metri, prea sus ca domnul președinte să-și poată arunca paltonul pe ea”. Aeronava a zburat sâmbătă, 4 martie, din București până la Sibiu, după care a decolat spre Japonia, făcând o escală pentru realimentare în Baku, capitala Azerbaidjanului. Site-ul Boarding Pass, specializat în domeniul aviației, a scris că președintele a zburat la bordul unui avion privat care a fost închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet: un Boeing 737-900ER în configurație Boeing Business Jet. Pe site-ul companiei avionul este descris drept un „uimitor avion VIP”.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Fostul director adjunct al SRI, Florian Coldea, a fost trimis în judecată

Fostul adjunct SRI Florian Coldea a fost trimis în...

Când vor fi tăiate subvențiile pentru partide. Bolojan a dat detalii

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că va propune reducerea...

Politolog despre Georgescu, după trimiterea în judecată: „Sper să înfunde pușcăria!”

Politologul Cristian Preda s-a exprimat extrem de dur miercuri,...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine