luni, august 24, 2026
25.6 C
București

Raluca Turcan anunță interzicerea cumulării pensiei cu salariul. „Sunt foarte mulți care s-au reangajat la stat”

Cumularea pensiei cu salariul nu va mai fi permisă în cazul angajaților de la stat, a declarat Raluca Turcan, pentru că tot mai mulți angajați ies la pensie și se reangajează apoi tot la stat. Ar trebuie încurajate persoanele cu experiență să lucreze până la vârsta de 70 de ani, crede ministrul muncii, dar aceștia trebuie să aleagă între pensie și salariu.

Sunt foarte mulţi oameni care au ales să se pensioneze şi, imediat după pensionare, s-au angajat la stat.

Văzând acest trend, care e unul considerabil, adică de oameni ieşiţi în pensie care se reangajează la stat, am apreciat că ar fi bine să dăm această oportunitate să lucreze, dacă vor, în sistemul public, până la o vârstă chiar mai înaintată, de 70 de ani de exemplu, dar să nu mai cumuleze şi pensia în momentul în care au salariul de la stat”, a declarat Raluca Turcan, potrivit B1TV.

Cumularea pensiei cu salariul. Ministrul muncii a precizat, totuși, că persoanele în cauză vor putea cumula și pe viitor pensia cu un salariu din mediul privat.

Ministrul Muncii a anunțat o nouă Lege a pensiilor în maxim doi ani

Ministrul muncii a anunțat că într-un an și jumătate – doi vom avea o nouă Lege a pensiilor și recalcularea tuturor dosarelor de pensionare după noua formulă.

„Legea pensiilor are două etape: partea legislativă, prin care pregătim întrega formulă în baza căreia se vor recalcula pensiile, și etapa tehnică de includere a dosarelor în sistemul electronic. (…) Între un an jumate și doi ani urmează să avem o nouă lege cu dosarele recalculate”, a spus ministrul.

Raluca Turcan, despre Legea salarizării și sporurile bugetarilor

Ministrul Muncii a vorbit și despre Legea salarizării unitare, despre care a spus că numai unitară nu e, ba chiar, din cauza numeroaselor excepții introduse, generează multe inechități care au creat o tensiune între diverse categorii socio-profesionale.

Nu le pune nimeni gând rău, dar ne gândim cum să facem ca bugetarii să fie mai motivați, iar instituțiile mai aproape de oameni”, a punctat ea.

Raluca Turcan a amintit o serie de sporuri care se dau în aparatul de stat și s-a referit în mod deosebit la sporul de suprasolicitare neuropsihică, despre care a spus că e acordat „extrem de disproporționat”.

„Un magistrat are un salariu de bază de 29.269, cu un spor de solicitare neuropsihică de 5.660, în timp ce un medic are un salariu de bază de 15.256 și un spor de 2.300 de lei. Vom evalua acest spor”, a precizat Raluca Turcan.

Ultimele știri

România alocă miliarde pentru stadioane, ignorând economia afectată. „Găuri negre” care nu aduc beneficii economice

România investește masiv în infrastructura sportivă, deși economia se...

Eugen Tomac cere condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov. Inițiativă la nivel european.

Eugen Tomac, europarlamentar PMP/PPE, solicită Parlamentului României să condamne...

Zelenski avertizează asupra riscului alegerilor în război. Fostul ministru Fedorov cere scrutin

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizează asupra pericolului organizării alegerilor...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine