Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, marți, că dorește indexarea pensiilor cu rata inflației din luna septembrie și totodată a precizat “evident că ministrul Muncii cere mai mult”.

„Eu doresc indexarea pensiilor în luna septembrie. Evident că ministrul Muncii cere mai mult. Am cerut o creștere importantă a pensiilor. Pe de altă parte, e evident că trebuie să ținem deficitul la 7,1 – 7,4% și trebuie să facem eforturi cu toții. O să anunțăm cu cât vom putea crește propriu-zis pensiile”, a afirmat oficialul liberal din Guvern, Raluca Turcan, potrivit Digi 24.

Pe de altă parte, premierul Florin Cîțu, a fost reticent în a anunța o majorare a pensiilor în 2021, spunând că acestea deja au fost mărite deja în 2020, pensiile din 2021 fiind mai mari decât anul trecut.

Raluca Turcan, după trimiterea în judecată a lui Mihai Chirica

„Ar trebui să facă un pas în spate din funcţiile publice. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a declarat că orice persoană trimisă în judecată ar trebui să facă un pas în spate din funcţiile publice, a afirmat miercuri seara ministrul PNL al Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la TVR, cu referire la primarul din Iaşi, Mihai Chirica, trimis în judecată pentru fapte de abuz în serviciu.

 „Nu pot să-mi schimb opiniile”

Întrebată care este raportarea sa vizavi de „penalul Chirica”,  Turcan a răspuns: „Aceeaşi faţă de orice persoană trimisă în judecată şi anume că ar trebui la un moment dat să facă un pas în spate din funcţiile publice, din demnităţile publice”.

„Amintiţi-vă toată acţiunea mea politică din mandatul trecut, când Justiţia era pe punctul să fie îngenuncheată, şi eu nu pot să-mi schimb opiniile şi anume că Justiţia trebuie să funcţioneze şi instituţiile să fie talon de integritate”, a adăugat ministrul Muncii, subliniind că trebuie aşteptată o decizie a PNL în acest caz.

Raluca Turcan a menţionat că întotdeauna priveşte prin sistemul propriu de valori şi se gândeşte cum ar reacţiona dacă ar ajunge să fie în aceeaşi situaţie.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *