miercuri, octombrie 7, 2026
11.1 C
București

Dan Tănasă: „Nu vreau să văd picior de azilant și de refugiat în România”. S-a luat la harță cu colegul Mohammad Murad

Un schimb dur de replici a avut loc în Parlament între doi deputați AUR cu opinii radical diferite privind prezența refugiaților și azilanților în România, în contextul dezbaterii unui proiect de modificare a legii azilului.

Dan Tănasă, vicepreședinte AUR, a adoptat o poziție fermă împotriva primirii de azilanți în România: “Ni se rupe sufletul de cei care au de suferit, pe unde au ei de suferit. Dar noi am jurat credință patriei noastre, România. Noi am jurat să lucrăm la prosperitatea poporului român, n-am jurat să aducem cât mai mulți azilanți în România. Eu, spre exemplu, nu vreau să văd picior de azilant și de refugiat în România. Niciunul, fraților!”, a declarat Tănasă în plenul Parlamentului, conform B1TV.

Reacția nu a întârziat să apară din partea colegului său de partid, Mohammad Murad, deputat AUR de origine libaneză, care a oferit propria experiență ca exemplu: “Dacă atunci când am venit în România, la studii, era cineva să spună că nu vrem străini, astăzi eu nu eram medic și nu erau peste 5.000 de medici arabi în spitalele românești,” a replicat Murad.

Deputatul de origine libaneză a extins analogia la experiența românilor în străinătate: “Sunt 5-6 milioane de români care simt la fel ca mine acum. Cum ar fi să se comporte italianul sau spaniolul sau neamțul așa cu românii?”, a adăugat el în discuția cu reporterii.

Conflictul dintre cei doi deputați AUR apare într-un context în care România se confruntă cu un deficit semnificativ de forță de muncă în toate sectoarele economice. Conform datelor oficiale, la sfârșitul anului trecut, peste 100.000 de străini din state non-UE aveau drept de ședere în România, cei mai mulți provenind din Nepal, India, Turcia, Bangladesh, Pakistan sau Vietnam.

Radu Burnete, director executiv al Confederației Patronale Concordia, a explicat situația: “10% din populația aptă de muncă a României nu lucrează, ce fac acești imigranți este să suplinească aceste persoane, unde mai pun că avem din păcate o mulțime de concetățeni plecați să lucreze în străinătate.”

În ciuda nevoii acute de forță de muncă, procesul de obținere a vizelor de muncă pentru străini rămâne anevoios, putând dura câteva luni.

 

Ultimele știri

Kelemen Hunor, prima discuție cu Luca Niculescu. UDMR pune o singură condiție pentru susținerea Guvernului

Kelemen Hunor a discutat cu premierul desemnat Luca Niculescu și cere excluderea AUR și SOS din viitorul Guvern.

DNA pune în mișcare acțiunea penală împotriva lui Mihai Chirica. Primarul Iașului e acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave

DNA a pus în mișcare acțiunea penală împotriva primarului Iașului, Mihai Chirica, acuzat de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.

Sorin Grindeanu pune condiții premierului desemnat. Dreapta se află la guvernare de șapte ani și nu a câștigat niciun ciclu electoral în România

Sorin Grindeanu anunță că PSD a primit mandat de negociere pentru a-l asculta pe premierul desemnat Luca Niculescu, fără voturi în alb.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine