joi, septembrie 18, 2025
23.9 C
București

Daniel Funeriu propune „lungirea” anului școlar. Cât ar mai rămâne din vacanța de vară a elevilor

Daniel Funeriu, fostul ministru al educației consideră că anul școlar în România ar trebui lungit, iar peste vară elevii să aibă două, nu trei luni de vacanță. Funeriu ia exemplul țărilor din Europa și spune că numai România mai are trei luni de vacanță în lunile de vară.

Aceasta s-ar încadra într-o reformă pe termen lung a învățământului și nu doar acum, pentru recuperarea orelor online. Mai mult, Daniel Funeriu este de părere că a rămas o percepție greșită că materia predată la noi este mai grea decât în alte state. Nu ar fi așa- ci doar timpul necesar elevilor să o învețe ar fi mai scurt, consideră fostul ministru al educației.

Funeriu a spus că elevii ar fi avut foarte mult de suferit dacă școlile nu s-ar fi deschis acum, pe 8 februarie: „Cred că e important să fim cât mai calmi, să lăsăm deoparte disputele politice, cred că ar fi foarte bine ca toată lumea să înțeleagă urgența revenirii la școală. E, din punctul meu de vedere, cea mai bună decizie dintre deciziile proaste pe care pandemia ne obligă să le luăm. Nimeni nu e fericit să închidă școlile, dar e limpede că trebuie redeschise, altminteri copiii vor avea foarte mult de suferit” a declarat Daniel Funeriu la B1TV.

Daniel Funeriu, fostul ministru al educației, a explicat apoi că materia predată în școlile românești nu e prea grea, așa cum fals se susține, ci e predată într-un timp prea scurt. Iar soluția este reducerea vacanței de vară și nu doar acum, în perioadă de pandemie, pentru recuperarea materiei.

„Cred că e oportună o lungire a anului școlar. S-a pierdut foarte mult timp. Nu e nicio catastrofă dacă în loc de trei luni am avea doar două luni vacanță în acest an. Oricum, România are cel mai scurt an școlar din Europa. De aceea se spune fals că materia e prea îngrămădită. Materia nu e mai grea decât în alte țări, e chiar mai ușoară, dar ea trebuie livrată de profesori într-un timp mult prea scurt. Deci ar fi un bun moment să lungim anul școlar și, eventual, să rămână mai lung decât e acum”, este de părere Funeriu.

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.
Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Olguța Vasilescu, după consultările privind reforma administrației locale: Ministerul Dezvoltării propune reducerea a 13.000 de posturi

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat miercuri, după...

Peste 200 de parlamentari români încasează cash 35.000 de lei, cu justificări doar pentru jumătate

Conform legislației actuale, deputații și senatorii trebuie să prezinte...

Anchetele Lumea Politică

Mafia în Parlamentul României. Lider liberal coleg de retrocedări cu Seif Duduianu

Un parlamentar miliardar din salariul de bugetar afișează o...

Raluca Turcan se duce la concert pe banii Parlamentului. Concertul este în Japonia!

Raluca Turcan, vice-președintele Camerei Deputaților și-a aprobat o vacanță...

Pîslaru „Împrumutatorul”. Suma incredibilă pe care a dat-o ministrul cu împrumut!

În timp ce discută despre situația dezastruoasă a economiei...

Articole pentru tine