Darius Vâlcov, urmărit internațional pentru executarea unei pedepse de șase ani de închisoare, s-ar ascunde în zona Milano, unde și-a deschis mai multe afaceri. Oficial, el nu a fost încă localizat de autoritățile italiene.

Miercuri, Ministerul Justiției a dat publicității situația actualizată a fugarilor. La fel ca unii dintre aceștia, și Vâlcov ar putea încerca să împiedice extrădarea prin acțiuni în instanță la Curtea de Apel din Bari, transmite Hotnews, citat de B1TV.

Vâlcov, condamnat la 6 ani de închisoare. Procurorii au găsit la percheziții o adevărată comoară

Darius Vâlcov a fost primar în Slatina, ministru de Finanțe și consilier al fostului premier Viorica Dăncilă. El a fost considerat eminența cenușie a programului economic PSD, fiind cel care a elaborat controversata OUG 114/2018, ce a bulversat mai multe sectoare economice, precum bănci, energie, telecom, fondurile private de pensii.

Vâlcov a fost condamnat definitiv la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, în formă continuată.

La percheziții, procurorii au găsit o adevărată comoară – peste 1,3 milioane de lei, 90.000 de euro, trei lingouri de aur, în greutate de trei kilograme, și 172 de tablouri, unele dintre fiind ascunse în pereţii falşi ai unor imobile aparținând lui Vâlcov.

Situația condamnaților români fugari- publicată de Ministerul Justiției

Ministerul Justiției, condus de Cătălin Predoiu (PNL), a publicat situația actualizată a fugarilor.

-Fostul baron PSD de Neamț Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean, condamnat în luna martie la șase ani și opt luni de închisoare cu executare într-un dosar de corupție, a fugit tot în Italia. Predarea a fost refuzată având în vedere condițiile de detenție din România. Parchetul italian a formulat cale de atac.

-Paul al României, condamnat definitiv în decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, complicitate la abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 9,5 milioane de euro. El a fost găsit în Franța, iar autoritățile de acolo au solicitat sentinţa de condamnare – fond şi apel – tradusă în limba franceză, condiţii de detenţie şi alte informații legate de desfășurarea procesului penal. Paul al României s-a aflat pentru scurt timp în arest preventiv de Curtea de Apel Paris, dar a fost eliberat pe cauţiune.

-Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv, în 13 mai 2022, la 10 ani și 8 luni de închisoare, fiind acuzat că ar fi primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. Executarea mandatului a fost refuzată de autoritățile din Grecia, care au invocat condiţiile de detenţie şi posibilitățile de tratare a afecțiunilor de care Oprescu ar suferi. Printre cei care au dat declarații în fața instanei din Grecia s-a aflat și medicul Adriana Nica, partenera de viaţă a lui Sorin Oprescu, care a susținut că Oprescu ar fi „în pericol de moarte” dacă ar fi adus în România.

-Alina Bica, fostă șefă DIICOT, a fost condamnată definitiv, în noiembrie 2019, la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. După ce a stat o vreme cu Elena Udrea în Costa Rica, ea a ajuns în Italia. Instanța de acolo a refuzat extrădarea, dispunând recunoașterea și executarea pedepsei pe teritoriul Italiei. În prezent, au fost individualizate măsurile de probațiune în Italia.

-Fostul acţionar de la Dinamo Dragoş Săvulescu, condamnat definitiv în februarie 2019 în dosarul retrocedării plajelor din Mamaia, în care au primit condamnări și fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu şi fostul acţionar al clubului Dinamo Cristian Borcea. Autoritățile italiene au refuzat predarea, dispunând executarea pedepsei în Italia și procedând la adaptarea acesteia conform legislației italiene. Ulterior, Dragoș Săvulescu a fost localizat în Grecia, executarea mandatului european de arestare emis de către Curtea de Apel București fiind refuzată. Autoritățile italiene au preluat executarea, au adaptat pedeapsa în măsura supravegherii, după care au aplicat, din oficiu, deciziile CCR constatând prescripţia executării pedepsei, încetând chiar şi măsura supravegherii în cazul lui Dragoș Săvulescu.

-Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare, a reușit să iasă din țară cu doar o zi înainte de pronunțarea instanței întrucât nu avea nicio interdicție. Executarea mandatului a fost refuzată de autoritățile din Italia, având în vedere condiţiile de detenţie. La data de 21.02.2023, Tribunalul Bucureşti şi MJ au fost informate că autoritățile italiene solicită retransmiterea certificatelor emise de Tribunalul București, incluzând şi informațiile obţinute recent cu privire la reşedinţa şi codul fiscal din Italia al lui Daniel Dragomir.

-Mario Iorgulescu e urmărit internațional în vederea executării unei pedepse de 3 ani închisoare la care a fost condamnat într-un dosar de sechestrare de persoane. El a mai primit și 15 ani și 8 luni după ce a accidentat mortal cu maşina un tânăr de 24 ani, fiind băut şi sub influenţa cocainei. Această a doua decizie, însă, nu e definitivă. După accident, Iorgulescu jr a fost transferat de familie în Italia, de unde nu s-a mai întors. Autoritățile italiene au refuzat predarea întrucât, în urma unor expertize medico-legale dispuse în cauză, au concluzionat că starea mentală îl împiedică în mod ireversibil să participe conștient la procedură.

-Omul de afaceri Puiu Popoviciu, condamnat definitiv, în august 2017, la 7 ani de închisoare în dosarul Băneasa, e acum în Marea Britanie. Autoritățile de acolo au aprobat predarea sa în România la data de 12 iulie 2019. În calea de atac, predarea a fost respinsă de către instanța britanică. Procuratura britanică a contestat decizia, procedura aflându-se în curs.

-Alexander Bogdan Adamescu – împotriva sa a fost emis mandat european de arestare din 6 iunie 2016, în vederea judecării, pentru infracțiuni de corupție, mandat care a fost înaintat autorităților din Marea Britanie. A fost dispusă predarea sa către autoritățile române, încă nu a fost realizată efectiv. Autoritățile britanice urmează să informeze autoritățile române în momentul în care apreciază că poate fi efectuată.

-Omul de afaceri Ioan Neculaie, condamnat definitiv în ianuarie 2022 la doi ani şi două luni de închisoare pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. El a fost acuzat de procurori că a tras cu arma în roțiile propriei mașini, în 2017, supărat pentru că făcuse pană chiar înainte de a pleca la o partidă de vânătoare. În cazul său, Grecia a admis predarea, numai că apoi a suspendat urmărirea internațională pentru a analiza intervenirea prescripţiei ca urmare a deciziilor CCR.

-Miliardarul israelian Benyamin Steinmetz, condamnat defintiiv, în decembrie 2020, la 5 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa, a fugit în Grecia. Autoritatea de executare de acolo a refuzat predarea pe motiv că Steinmetz nu a beneficiat de un proces echitabil.

-Omul de afaceri Sorin Strutinsky, condamnat definitiv, în iulie 2020, la 10 ani și 8 luni închisoare pentru trafic de influență, a fugit tot în Italia. Curtea de Apel Bologna a refuzat predarea și a dispus executarea în Italia. Pedeapsa a fost recunoscută integral, iar Strutinsky este încarcerat.

-Omul de afaceri Avraham Morgenstern, fost partener de afaceri şi apropiat al fostului primar Radu Mazăre, a fost condamnat în august 2017 la 12 ani închisoare pentru evaziune fiscală. A fost arestat provizoriu de către autoritățile din Argentina. Statul a admis cererea de extrădare, dar Morgenstern, acesta fiind în procedură de soluționare.

-Antonina Radu, ofițer-inspector în ISU București – Ilfov, condamnată definitiv, în mai 2022, la 8 ani și 8 luni de închisoare pentru abuz în serviciu și uzurparea funcției în dosarul ”Colectiv”, a fugit în Republica Moldova. Având în vedere faptul că acest stat nu își extrădează proprii cetățeni, Ministerul Justiției a transmis autorităților moldovene cererea de preluare a executării pedepsei.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *