Raluca Turcan explică de ce a prelungit guvernul starea de alertă cu 30 de zile. Guvernul face apel la populație să respecte cu strictețe măsurile de igienă și distanțare socială.

„Guvernul a decis astăzi prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile. Decizie necesară în contextul creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus și a numărului de decese. Nu vor fi, în următoarele 30 de zile, noi restricții față de perioada anterioară. Deși ne-am fi dorit, nu vor fi nici măsuri de relaxare suplimentare, în actualul context epidemiologic.”, spune ea într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Prim vicepremierul PNL declară că regulile sunt făcute pentru a proteja populația. „Facem apel la respectarea măsurilor de protecție sanitară. În spațiul public, aceeași oameni care îndeamnă la nerespectarea regulilor de protecție sanitară sunt oameni care spun, pe de o parte, că virusul nu există. Și, pe de altă parte, acuză Guvernul de creșterea numărului de cazuri. E un nonsens din partea celor care țin să blocheze cu orice preț tot setul de măsuri de sănătate publică implementat de Guvern. Regulile de protecție sanitară sunt esențiale, dacă dorim să rămânem sănătoși și să putem trece, ulterior, la o nouă etapă de relaxare.”, adaugă aceasta.

Prelungirea stării de alertă în formă actuală

Raluca Turcan spune că guvernul prelungește starea de alertă cu 30 de zile în formă actuală. Guvernul urmează să discute cu experți epidemiologi pentru a stabili când va fi permisă o nouă etapă de relaxare. „Cu sprijinul specialiștilor epidemiologi, vom planifica atent această următoare etapă de relaxare. Atunci când situația ne-o va permite. De asemenea, vom continua adoptarea în Guvern a măsurilor de redresare și relansare economică pentru România. Astfel încât, acolo unde activitățile sunt afectate, oamenii și companiile să aibă sprijin. În perioada următoare, o parte importantă a efortului nostru va merge către repornirea motorul de dezvoltare economică de care țara are nevoie, prin investiții private și publice și prin folosirea fondurilor europene puse la dispoziția României.”, încheie aceasta.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *