După ce a întârziat două ore din cauza unui presupus atac cibernetic, Vladimir Putin a susținut un discurs la Forumul economic de la Sankt Petersburg, în care a precizat că Rusia a fost „forțată” să lanseze „operațiunea specială” din Ucraina.
De asemenea, liderul de la Kremlin a avut o reacție și la anunțul de vineri al Comisiei Europene, prin care Ursula von der Leyen a recomandat acordarea statutului de candidat la UE pentru Ucraina și R. Moldova. Președintele rus a transmis participanților aflați la „Davosul rusesc” că Uniunea Europeană „și-a pierdut complet suveranitatea” și „dansează cum îi cântă altcineva”.
Putin și-a început pedoaira, spunând că forumul are loc „într-un moment dificil pentru întreaga comunitate mondială”, transmite The Guardian.
„Economia, piețele și înseși principiile sistemelor economice globale sunt în pericol”, a spus Putin.
„SUA și-au declarat victoria în Războiul Rece la fel ca Londra, iar mai târziu au ajuns să se considere zei pe planeta Pământ”, a declarat președintele rus, precizând și că cele două state menționate cred că „nu au îndatoriri, ci doar interese”.
„Schimbări tectonice cu adevărat revoluționare în geopolitică”
Putin spune că lumea a observat „apariția și creșterea proeminenței noilor centre de putere” și că „vechea ordine mondială” bazată pe o singură putere mondială este, prin însăși natura sa, instabilă.
Lumea vede „schimbări tectonice cu adevărat revoluționare în geopolitică”, le-a spus liderul rus participanților la Forumul Economic din Sankt Petersburg.
„Nu mai este posibil să ignorăm că aceste schimbări tectonice care au loc în politica globală, economia globală și tehnologie”, a spus Putin, adăugând că relațiile internaționale vor trece prin „schimbări fundamentale”.
„Ar fi o greșeală să credem că în timpul acestor schimbări tumultuoase, putem pur și simplu să stăm în afară și să credem că totul va fi așa cum a fost.
Se pare că elitele conducătoare ale anumitor țări occidentale lucrează tocmai sub aceste iluzii de a alege să ignore ceea ce este evident, jucându-se constant cu fantomele trecutului.
Ei cred că dominația Occidentului și a politicii și economiei globale este o constantă. Dar nimic nu este etern”, a avertizat Vladimir Putin.
„Statele Unite ignoră aparent faptul că în ultimele decenii au apărut noi centre de putere în întreaga lume și că vocea lor se aude tot mai tare. Fiecare dintre ele își dezvoltă propriul sistem politic și instituții publice și își implementează propriul model de creștere economică și, desigur, are dreptul de a le proteja și de a asigura suveranitatea națională”, a mai susținut Putin.
Putin: Sancțiunile împotriva Rusiei sunt „nechibzuite și nebunești”
Președintele rus Vladimir Putin a spus vineri la Forumul Economic de la Sankt Petersburg că sancțiunile economice pe care le-au impus țările occidentale împotriva Rusiei nu au avut succes și a acuzat SUA că tratează alte țări ca pe niște „colonii”, scrie Reuters.
„Aceasta este natura atacului actual de rusofobie din Vest, precum și a sancțiunilor regulate împotriva Rusiei”, a spus Putin, care a descris sancțiunile occidentale împotriva țării sale drept „nechibzuite și nebunești” și care au rolul „să zdrobească economia Rusiei dintr-o singură mișcare, prin forță”.
Putin spune că, pentru a avea succes, Rusia trebuie să fie independentă și „să tragă propriile concluzii”.
Vladimir Putin a mai acuzat SUA că vor să „zdrobească economia rusă” prin intermediul sancțiunilor, o încercare care, spune el, „a eșuat”. „Sancțiunile sunt o sabie cu două tăișuri, iar ideologii care le lansează sunt și ei victime”, a adăugat președintele rus.
„Vedem o agravare a problemelor sociale și economice în Europa. În SUA, vedem creșteri și prețuri la bunuri, alimente și electricitate, precum și la combustibilul pentru mașini. Nivelul de viață al europenilor scade, iar întreprinderile lor își pierd competitivitatea”, a mai spus Putin.