Centre de mari arși promise de autorități după tragedia din Colectiv

O nouă investigație Recorder arată că unele dintre deplasările în străinătate ale președintelui Klaus Iohannis, ale căror costuri sunt ținute la secret de Administrația Prezidențială, ajung să coste chiar și peste un milion de euro. Președinția refuză să facă publice costurile, deși este vorba de bani publici. Recorder a consultat specialiști din piață și a aproximat costurile zborurilor, având în vedere detaliile publice ale acestora (locația, ora deplasării, destinația etc) disponibile pe platforme precum FlightRadar24.

Jurnaliștii de la Recorder arată și că președintele României a fost singurul din Uniunea Europeană care a ales să meargă la încoronarea regelui Charles al III-lea cu un avion privat. Costurile zborului, care a avut escală la Sibiu, s-au ridicat la aproximativ 85.000 de euro, conform Recorder.

Asta în contextul în care președințiile unor țări precum Estonia, Cehia, Letonia sau Finlanda au cheltuit în jur de două sau trei mii de euro pentru deplasarea în Marea Britanie, adică de 40 de ori mai puțin față de cât a cheltuit Administrația Prezidențială din România.

Cât au costat zborurile private ale lui Iohannis / Turneul asiatic a costat bugetul de stat peste un milion de euro

Jurnaliștii de la Recorder arată că zborul lui Iohannis la un dineu din Rotterdam, cu un avion cu dormitor aerian (deși zborul a durat doar două ore), cu un echipaj format din trei oameni și șase pasageri, a costat 170.000 de euro.

Zborul București – Reykjavik – Sibiu, la o reuniune internațională a liderilor de stat: peste 260.000 de euro.

Turneul asiatic și sud-american al președintelui Iohannis, cu un ocol la Sibiu, a costat peste un milion de euro, conform jurnaliștilor de la Recorder.

Costuri de peste 200.000 de euro pentru un zbor la Bruxelles

Când a zburat, tot cu avion privat, la Bruxelles, pentru întrunirea Consiliului European, cu escală la Sibiu, Iohannis a plecat din București, a avut escală la Sibiu și apoi a aterizat la Bruxelles. De acolo, s-a întors în România, în Constanța (fără să aibă program oficial), iar costurile s-au ridicat la peste 200.000 de euro.

Drept comparație, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a decontat în jur de 3.500 de euro pentru drumul Bruxelles-București, pentru că a folosit un avion comercial, explică jurnaliștii de la Recorder.

Iohannis: „Așa este legea”

Recorder mai arată și că atunci când Iohannis a fost întrebat despre secretizarea informațiilor despre costurile deplasărilor sale externe, el a spus că „Așa este legea”, deși acest lucru nu este adevărat, pentru că nu este prevăzut în nicio lege că aceste informații trebuie să fie secrete de stat.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *